februarie 15, 2025 14:58

10 zile fără apă caldă pentru o parte din locuitorii cartierului Nufărul

Pentru realizarea unor lucrări de modernizare la sonda de producție apă geotermală aparținând Transgex , începând de luni, 6 august 2018, ora 08:00 se întrerupe furnizarea apei calde de consum  pentru consumatorii alimentați din punctele termice 839, 840, 844, 845, 863, 878, 883. Vor fi afectați consumatorii situați pe străzile Constantin Noica, Ialomiței, Bumbacului, Nufărului, Peneș Curcanul, Nucetului și Zidarilor.

Conform comunicatului Transgex,  reluarea furnizării agentului termic se va realiza până cel târziu vineri, 16 august 2018, ora 18:00.

Termoficare Oradea își cere scuze pentru disconfortul creat şi îi asigură pe consumatori că  echipele  care  execută aceste  lucrări vor face tot posibilul pentru a reduce timpul necesar acestor intervenții.

Pentru informaţii suplimentare, clienţii Termoficare Oradea pot suna la dispeceratul de urgență TelVerde 0 800 070 800 (număr apelabil gratuit din toate rețelele fixe și mobile).