Back

Dezbatere pe tema Legii pensiilor

Miercuri, 29 august 2018, Organizația Femeilor Social Democrate din Oradea (OFSD), în colaborare cu Casa Județeană de Pensii Bihor, a organizat o dezbatere pe tema proiectului legii privind sistemul public de pensii, document aflat acum în perioada de dezbatere publică.

Doamna Carmen Polman, directorul executiv adjunct al Casei Județene de Pensii Bihor a prezentat proiectul de lege, principiile care stau la baza acesteia, punând accent pe modificările propuse comparativ cu prevederile aflate în vigoare. De asemenea, a prezentat cele mai importante prevederi ale noii legi: introducerea masterului și a doctoratului ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare; stagiul minim de cotizare de 15 ani, condiție pentru asimilarea perioadei necontributive; ajutorul pentru soțul supraviețuitor – 25% din pensia soțului decedat – care va putea fi cumulat cu propria pensie; mamele cu 3 copii şi stagiu minim de cotizare se vor putea pensiona mai devreme cu 6 ani faţă de limita de vârstă normală; pensionarii vor primi adăugiri la pensii pentru sporuri, premii, ore suplimentare etc; introducerea mai multor categorii de beneficiari care vor primi pensii pentru condiţii speciale de muncă.

„La eveniment au participat aproximativ 50 de persoane, pensionari și asigurați ai sistemului public de pensii din Oradea, tema dezbaterii stârnind interesul participatilor. Au avut loc discuții ample și au fost făcute propuneri de îmbunătățire și de modificare a acestui proiect de lege, atât de ordin general, cât și specifice diverselor ramuri de activitate. Aceste observații și propuneri notate vor fi transmise către Casa Națională de Pensii Publice”, a precizat doamna Erica Mang, președintele OFSD Oradea.

Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
Pentru o experiență mai bună, folosim cookies.