Proiectele municipalității orădene pentru perioada următoare. Ce șantiere se deschid?

Primarul Ilie Bolojan a susținut marți, 14 august 2018, o conferință de presă în cadrul căreia a făcut o trecere în revistă a proiectelor finanțate din bugetul local, dar și a altor proiecte la care se lucrează în acest moment.

Prelungirea drumului expres

Un proiect important pentru infrastructura rutieră a orașului este prelugirea drumului expres de pe strada Bihorului până la girația de la Real Episcopia, acest drum asigurând un acces mult mai facil în zona de deal, dinspre intrarea în zona Biharia, Satu Mare și decongestionând circulația în zona cartierului Episcopia.

„Lucrările au fost licitate, s-a realizat organizarea de șantier. Lucrările efective au început dinspre zona Episcopia, în a doua jumătate a lunii septembrie urmând să înceapă și lucrările la pasajul din zona respectivă, care va asigura conectarea zonei înălțate, dealurile din Episcopia la zona de jos. Lucrările ar urma să se desfășoare pe parcursul următoarelor 13 luni, în așa fel încât în toamna anului viitor să fie finalizate. În paralel vom derula și lucrările de reabilitare a străzii Bihorului și de asfaltare a străzilor care coboară de pe deal pe strada Bihorului”.

Drum nou de legătură între Oradea și Oșorhei

Un alt proiect important pentru oraș este drumul Podgoria – Fughiu, drumul nou de legătură între Oradea și Oșorhei.

„Astăzi, comisia de recepție a recepționat proiectul tehnic. Conform acestuia, valoarea lucrărilor este de 4,49 milioane de lei plus TVA. Săptâmâna viitoare se va da ordinul de începere a lucrărilor, iar cel târziu la jumătatea lunii septembrie, lucrările vor începe efectiv, în așa fel încât toate aceste lucrări să fie finalizate în următoarele zece luni. Astfel, estimăm că la finalul verii viitoare acest drum va fi gata. În paralel derulăm o licitație cu valoare mai mică pentru a colecta apele pluviale din zona de dealuri Podgoria, dar și pentru a realiza cateva trotuare în această zonă”, a completat primarul.

Lungimea drumului de legătură Oradea – Oșorhei este de 3,6 km, iar lățimea este de 5,5 m.

Pasajul peste girația de la centură în zona străzii Ogorului intersecție cu Universității

Un proiect important de infrastructură rutieră cu impact în zona de tranzit a orașului este pasajul peste girația de la centură în zona străzii Ogorului intersecție cu Universității, la colțul Cimitirului Rulikowski, o zonă cu multe accidente rutiere.

Până în acest moment s-a derulat procedura de licitație, fiind depuse 6 oferte. Momentan acestea sunt în evaluare tehnică și financiară.

„Cel mai probabil în acestă toamnă va putea începe partea de proiectare, iar cel mai târziu la primăvară vor putea începe lucrările efective, în așa fel încât în primăvara anului 2020, acest pasaj care va asigura un tranzit mai bun pe Centura Oradea atât pentru orădeni, căt și pentru cei care traversează orașul, să fie finalizat”, a precizat primarul.

Momentan municipalitatea se află într-o fază avansată de preluare a terenului, fiind inițiat un proiect de Hotârâre de Guvern pentru preluarea terenului necesar construirii pasajului, pentru că acest drum se află în administarea Companiei Naționale de Drumuri și Autostrăzi. Deja sunt obținute avizele de la două Ministere, estimându-se că dacă totul decurge normal, în luna septembrie se va putea prelua terenul în administrare.

Parcarea Voința va asigura aproximativ 400 de locuri de parcare

Parcarea Voința care urmează să se construiască pe strada George Braițiu va avea cca 400 de locuri de parcare și va prelua mașinile care nu vor mai avea spații de parcare în zona Pieței Ferdinand și pe alte câteva străzi pietonale din zona centrală.

Urmează ca săptâmâna viitoare să se publice anunțul pentru selectarea unui constructor în vederea realizării acestei parcări. Construcția acestei parcări se va face printr-un credit furnizor, respectiv se va plăti această lucrare timp de 5 ani de zile în 60 de rate egale.

Lucrările vor începe în această toamnă sau cel târziu în primăvara anului viitor, dacă procedura de licitației va decurge fără probleme. Durata de execuție va fi de 1 an de zile.

Banii necesari realizării acestei parcări vor proveni din taxele de parcări și din amenzile de parcări care se aplică în municipiul Oradea.

Reabilitarea Clădirii Primăriei Oradea

La ședința Consiliului Local din 9 august au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru reabilitarea clădirii Primăriei Oradea. Procedura de licitație este pregătită pentru sfârșitul acestei luni.

Valoarea estimată a acestei lucrări este de 5 milioane euro. Plata lucrării se va face tot din bugetul local, după cum urmează: 40% în primul an, 30% în anul următor și încă 30% în celălalt an.

Lucrările urmează să înceapă imediat după adjudecarea lucrării, astfel ca în anul 2020 clădirea Primăriei Oradea să fie integral reabilitată.

Realizarea unui pod pietonal peste Crișul Repede

Un proiect important care face parte din proiectul de reabilitare urbană este proiectul privind realizarea unui pod pietonal peste Crișul Repede, care ar urma să fie amplasat la jumătatea distanței dintre Podul Dacia, în amonte de acest pod și Podul Mareșal Prezan, în zona Hotelului Hilton de pe malul drept al Crișului Repede.

În etapa a II-a a acestui proiect  se prevede și prelungirea străzii Redutei în așa fel încât să se realizeze un circuit pietonal și de biciclete, care să plece din zona verde sitută în Parcul Brătianu, zona Aquapark și zona hotelieră, care apoi să intre în Cetatea Oradea prin poarta din spate care astăzi este mai puțin folosită, zonă în care municipalitatea dorește realizarea unei parcări pentru autobuze, iar apoi traseul să se îndrepte spre Catedrală și spre Parcul 1 Decembrie, de unde se va ajunge foarte ușor în orice punct  din zona centrală a orașului.

„Estimăm că studiul de fezabilitate aflat momentan în lucru va fi finalizat în a doua jumătate a lunii septembrie, iar dacă vor fi obținute toate avizele necesare pentru acest proiect, ar urma ca la ultima ședință ordinară din luna septembrie să fie aprobați indicatorii tehnico-economici, după care proiectul să fie depus pentru finanțare pe fonduri europene pe Axa de Mobilitate Urbană”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

Propuneri la regulamentul de supraimpozitare a clădirilor neîntreținute

În momentul de față se află în dezbatere publică două propuneri de modificare la regulamentul de supraimpozitare a clădirilor neîngrijite și abandonate din Municipiul Oradea. Prima modificare se referă la introducerea unor criterii pentru clădirile industriale abandonate, care, până în prezent nu au putut fi supraimpozitate, cu toate că multe dintre ele se află într-o stare avansată de degradare.

„Făcând o analiză a clădirilor care au fost supraimpozitate până în momentul de față am constatat că pentru clădirile industriale din păcate actualul regulament nu are niște criterii fără echivoc, ceea ce a făcut ca cea mai mare parte dintre ele să nu fie supraimpozitate, deși siturile industriale cum ar fi Avântul, fabrica de ulei Interoil sau alte situri din zona industrială veche de pe Șoseaua Borșului arată foarte prost. Ca atare, pentru a pune o presiune suplimentară pe cei care le dețin în proprietate și care de 15-20 de ani nu fac nimic acolo și lasă zone întinse de zeci de hectare în Municipiul Oradea abandonate, am hotărât să propunem această clarificare prin care să le putem include în supraimpozitare”, a declarat primarul Ilie Bolojan.

A doua modificare se referă la simplificarea indicatorilor care se aplică în cazul supraimpozitării pentru clădirile rezidențiale, iar starea tehnică corespunzătoare sau necorespunzătoare va fi stabilită în urma întocmirii notei tehnice de constatare. Prin simplificarea acestor grile clădirile degradate vor putea fi supraimpozitate, proprietarii acestora aflându-se în două situații: ori apelează la schema de sprijin care este în funcțiune în Oradea (credite pentru reabilitarea fațadei, scutiri de impozit pe cinci ani de zile, întocmirea proiectului tehnic gratuit), sau vor fi supraimpozitați, fiind nevoiți să plătească un impozit majorat cu 500%.

„Aceste măsuri combinate, pe de o parte de susținere și pe de altă parte coercitive, au dus la o creștere importantă în ceea ce privește numărul de autorizații de construcție și de reabilitare în ultimii trei ani de zile. În prezent avem aproximativ 270 de clădiri, cea mai mare parte deținute de persoane fizice și cam o treime de persoane juridice, care sunt în sistemul de supraimpozitări astăzi în Oradea, acesta fiind un număr relativ mic de clădiri”, a spus primarul Ilie Bolojan.

Proiecte de regenerare urbană a cartierelor de blocuri

Prin proiectele de regenerare urbană, municipalitatea are în vedere reamenajarea zonelor unde s-a constatat un grad accentuat de degradare, fie prin demolarea unor clădiri dezafectate, fie prin preluarea unor terenuri și regândirea întregului spațiu ca o zonă utilă și plăcută pentru locuitorii zonei.

Până în prezent Primăria Oradea a lucrat în cartierele de blocuri în principal pe câteva componente, cum ar fi amenajarea a aproximativ 2000 de spații de parcare noi în Municipiul Oradea în fiecare an, amenajarea de spații verzi și îngrijirea acestora prin parteneriate cu asociațiile de proprietari și închiderea containerelor de gunoi în incinte.

„Am identificat două zone în care vom aplica acest concept de regenerare urbană prin co-urbanizare: în zona fostei piețe Velența, strada Eftimie Murgu, care nu arată bine, și în zona Sovata-Carpați, mai exact în zona străzii Fagului, unde există construcții înghesuite în cartierul de blocuri, pe care, în urma unei proceduri de expropriere pentru regenerare urbană urmează să le preia primăria, iar zonele respective să fie complet amenajate”, a explicat primarul Oradiei.

O noutate în ceea ce privește realizarea acestor proiecte de regenerare urbană este faptul că ele vor fi prezentate comunității locale la întâlnirile care vor avea loc cu locatarii din zonă, fiind definitivate după consultarea acestora. Astfel, în cursul lunii septembrie vor urma întâlniri și prezentări ale acestor proiecte, iar soluțiile care vor fi acceptate de cetățeni vor fi incluse în studiile de fezabilitate. După o perioadă de dezbatere de câteva luni, în ultimele două luni ale anului urmează să fie aprobat studiul de fezabilitate și proiectul tehnic pentru fiecare locație.

„Urmează în această perioadă să fie publicată în Monitorul Oficial și legea pentru exproprierea în vederea regenerării urbane și având și această lege în vigoare vom putea trece la punerea în practică a acestor proiecte. Ne propunem ca în fiecare an Primăria Oradea să realizeze două proiecte de regenerare urbană în cartierele de blocuri”, a adăugat primarul Ilie Bolojan.

Până în toamna acestui an, în zona străzii Milcovului se vor asfalta și străzile care în prezent sunt neasfaltate, vor fi amenajate locuri de parcare, un teren de joacă și un parc pentru cei care locuiesc în zonă.

Proiectul „Creșterea mobilității urbane din zona Nufărul Cantemir” are în vedere reabilitarea Bulevardului Nufărul, de la intrarea în Oradea până la Piața Mare, blocul Cicero. Prin acest proiect se vor implementa mai multe măsuri care vor determina creșterea vitezei de deplasare a tramvaielor în paralel cu reducerea emisiilor poluante și asigurarea siguranței circulației.

Trotuarele pe ambele părți ale străzilor Cantemir și Nufărul vor fi lărgite și se vor amenaja piste pentru bicicliști de-a lungul liniei de tramvai. Totodată, spațiul dintre  liniile de tramvai va fi înierbat pe toată această lungime. De asemenea, lângă linia de tramvai se va amenaja o zonă verde cu un aliniament de arbori de talie înaltă. Totodată va fi modernizat și iluminatul public, stâlpii vor fi înlocuiți cu stâlpi inteligenți dotați cu corpuri de iluminat led, camere de supraveghere, wifi, etc.

Cetățenii din zonele respective vor putea trimite observații legate de acest proiect până în a doua jumătate a lunii august.

„Ne propunem ca la ședința de Consiliu Local din 31 august să aprobăm indicatorii tehnico-economici ai acestui studiu de fezabilitate, în așa fel încât în perioada următoare să putem depune cererea de finanțare ca acest proiect să fie finanțat din fonduri europene, pe axa de mobilitate. Va fi o undă verde pentru linia de tramvai; cea mai mare parte a trecerilor care sunt astăzi prevăzute peste linia de tramvai vor fi anulate, vor rămâne doar câteva treceri auto, în așa fel încât viteza tramvaiului să crească. De asemenea, banda de lângă bordură va fi dedicată cu prioritate transportului în comun, autobuzelor, care ar urma să se deplaseze cu o viteză mai mare”, a spus primarul Ilie Bolojan la finalul conferinței.

Proiectele Primariei Oradea

Posted by Știri Bihor.Info on Tuesday, August 14, 2018

Scroll to Top