Back

Tinerii liberali vor prezenta la Oradea un tricolor lung de 30 metri

Sărbătorind Anul Centenarului, Tineretul Național Liberal lansează Caravana Tricolorul. Printr-o acțiune simbolică desfășurată la nivel național și care își propune să marcheze 100 de ani de la Marea Unire, organizațiile TNL vor purta drapelul național prin toate județele țării, începând din data de 18 septembrie și până pe 25 noiembrie, când tricolorul va fi arborat la Alba Iulia.

,,Prin această acțiune vrem să unim, măcar simbolic, județele și regiunile istorice sub același tricolor. Cu atât mai mult cu cât guvernanții nu au reușit în ultimii 28 de ani să unească regiunile cu o autostradă”, susține Bogdan Pater, președinte al tinerilor liberali din județul Bihor.

Pe 1 decembrie 2018, tinerii liberali bihoreni se vor afla la Alba Iulia. ,,Suntem datori să recunoaștem și să celebrăm efortul înaintașilor noștri în crearea statului național unitar, zi de zi, dar cu atât mai mult la 100 de ani de la Marea Unire – cel mai semnificativ și emoționant moment din istoria noastră”, precizează Bogdan Pater.

 Tricolorul – simbol național – având o falnică desfășurare de cca. 30 de metri lungime și cca. 10 metri lățime va ajunge în județul Bihor în perioada 13-15 noiembrie.

 

Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
Pentru o experiență mai bună, folosim cookies.