octombrie 12, 2024 14:52

Case pentru nevoiași. Un nou proiect al Asociației Habitat pentru Umanitate Beiuș

 Timp de zece zile, între 8 şi 19 octombrie 2018, peste 200 de angajaţi ai companiei Celestica s-au înscris într-un proiect realizat în colaborare cu Asociaţia Habitat pentru Umanitate Beiuş, propunându-şi să ridice prin muncă voluntară patru locuinţe pentru tot atâtea familii care nu au o condiţii decente de locuit. Majoritatea participanţilor nu sunt la prima experienţă de acest gen, fiind de altfel voluntarii cei mai fideli ai asociaţiei beiuşene.

Noul proiect, intitulat „Locuinţe pentru un viitor sigur”, se desfăşoară în cartierul Episcopia Bihor, şi prevede ca voluntarii să lucreze pentru ridicarea caselor de la A la Z, de la zidăriei la termoizolare, de la realizarea acoperişului şi montarea ţiglei până la punerea tencuielii decorative pe cele patru locuinţe.

Colaborarea între Habitat pentru Umanitate cu compania Celestica a început în urmă cu 9 ani, timp în care aceasta a implicat 1.128 angajaţi în proiectele din cadrul acestui parteneriat, a ajutat cu munca, dar şi financiar, la construirea a 19 case, a 3 garsoniere, la ridicarea zidurilor pentru 24 de locuinţe şi la turnarea fundaţiei pentru alte 11 case.

În acest an, printre beneficiarii programului se numără două familii monoparentale, o familie al cărei copil are probleme mari de sănătate, precum şi un cuplu de tineri care provin din familii cu numeroşi membri şi care n-a reuşit să-şi cumpere nici măcar o garsonieră, pentru că nu erau eligibili să contracteze un credit deoarece au venituri mici. Colaborarea cu Habitat pentru Umanitate face parte din programul de responsabilitate socială al companiei Celestica, scopul fiind de a crea un impact asupra comunităţii locale pentru a face schimbări pozitive şi, nu în cele din urmă, pentru a promova o cultură a sustenabilităţii la nivel de companie şi de zonă.

Liliana Sas este mama a trei copii, pe care i-a purtat o viaţă întreagă dintr-o garsonieră în alta pentru că nu a avut bani să își cumpere o locuință personală. Cu rate la bancă, femeia stătea mereu stresată că nu va mai putea să își susțină copiii, că nu le va mai putea plăti școala sau să le pună mâncare pe masă. Femeia i-a crescut singură, iar acum povestește cu lacrimi în ochi ce înseamnă această casă pentru ei.

Chiar dacă toți copiii ei sunt cât de cât pe drumul cel bun, fiecare fiind integrat în sistemul de învățământ sau reușind ceva în viață, durerea femeii nu este de ignorat. Ultima adresă la care locuia femeia împreuna cu copiii ei a fost o locuință tipică pentru cele cu chirie ieftină. 

Cheile simbolice ale celor patru locuinţe vor fi predate beneficiarilor vinerea aceasta, pe şantierul din strada Harghitei.