Municipalitatea vrea un grup energetic de rezervă pentru asigurarea căldurii

Primarul Ilie Bolojan a susținut joi, 25 octombrie, o conferință de presă, prilej cu care a prezentat situația investițiilor în reabilitarea sistemului de termoficare, precum și planurile de viitor legate de acest subiect.

„Avem două proiecte depuse în continuarea celor pe care le-am finalizat deja. Este vorba de înlocuirea în continuare a peste 20 km de magistrală, un prim proiect a cărui valoare este de aproximativ 27 milioane de euro și  care se află într-o fază avansată de evaluare și un alt proiect în valoare de 19 milioane de euro, care vizează creșterea aportului de energie produsă prin apă geotermală în sistemul de încălzire și de reabilitare a rețelelor din cartierul Nufărul, care și el se află în fază de evaluare și care are șanse foarte mari să fie câștigat. Față de dele două proiecte, un proiect important este cel de achiziție a unui grup energetic de rezervă, care este propus a se face începând de anul viitor”, a precizat primarul Ilie Bolojan.

Grupul energetic de rezervă va garanta o rezervă de asigurare a căldurii în perioada de iarnă, în condițiile în care, în sistemul actual, toate investițiile realizate din bani europeni funcționează la maximum de capacitate, iar în caz de avarie la una din instalațiile actuale, turbină sau cazan de apă fierbinte, nu ar exista o soluție suplimentară de intervenție.

„Pentru a evita o astfel de situație, urmează să se facă o investiție din bugetele locale, finanțată din bugetele de investiții pe care le generează Termoficare. Este vorba de un cazan de apă fierbinte și de un motor termic, care odată realizate  vor asigura atât capacitatea de funcționare normală, cât și capacitatea de rezervă atunci când temperaturile sunt foarte scăzute sau când apar avariii la una din actualele componente ale sistemului”, a explicat primarul.

Valoarea estimată a acestei investiții este de aproximativ 18 milioane euro inclusiv TVA. În continuare se va trece la desfășurarea procedurii de licitație. Durata de realizare a investiției este estimată la 11 luni, acest lucru însemnând că dacă totul va decurge fără probleme, în iarna 2019 – 2020 acest grup va putea intra în funcțiune.

În finalul conferinței, primarul Ilie Bolojan a explicat că aceste investiții nu au un impact asupra prețului gigacaloriei, eventualele elemente de influențare a prețului putând fi doar fluctuațiile prețului gazului sau intenția de a modifica TVA-ul.

Scroll to Top