Deputatul PSD Marius Sorin Bota, a inițiat și depus un proiect de lege cu privire la încurajarea efectuării studiilor superioare în limba română. ”Studenții care cunosc limba română și care au domiciliul în străinătate trebuie încurajați și ajutați să învețe în limba română. Foarte mulți studenți, așa ziși străini, sunt de fapt copiii românilor plecați la muncă în străinatate, sau care au domiciliul în străinătate și provin din familii mixte (un părinte român). Astfel, prin acest proiect de lege se dorește încurajarea întoarcerii în țară a tinerilor și sprijinirea cetățenilor români care au domiciliul în străinătate. Din punct de vedere bugetar nu există impact, nemodificându-se condițiile de taxare dacă universitățile nu decid altfel.” a declarat deputatul.
Proiectul de lege prevede ca studenții din România care își desfășoară studiile la secțiile cu plată și cu predare în limbi străine, pot să se transfere la secțiile cu predare în limba română după primul semestru de studiu, prin depunerea unei cereri la decanatul facultății. Pot să depună cerere studenții care demonstrează că au domiciliul stabil în străinatate. Studenții interesați vor susține un test de cunoastere a limbii române care se notează cu admis sau respins. Testul va consta într-o scriere după dictare, citirea unui text și un interviu cu comisia de examinare și va dura cel mult 10 min. De asemenea, universitățile pot să decidă chiar reducera taxei de școlarizare pentru studenții transferați, sau acordarea de burse care să compenseze cheltuielile cu școlatizarea.