martie 29, 2024 07:11

“Un milion de stele” pentru nevoiași

Acţiunea “Un milion de stele” este o iniţiativă Caritas şi se desfăşoară, în prezent, în mai multe ţări europene, (Germania, Franţa, Belgia, Luxemburg, Elveţia și România).

Evenimentul are loc în fiecare an. La Oradea, acest eveniment a fost organizat pe 17 octombrie, pentru a zecea oară, coincind cu Ziua Internaționalăpentru Eradicarea Sărăciei.

Acțiunea a avut loc pe str. Republicii, lângă biserica ”Sfântul Duh” din Oradea, și a început cu aprinderea lumânărilor, urmată de cuvântul episcopului László Böcskei și a vicarului general Mihai Vătămănelu, încheindu-se cu un moment artistic susținut de Ovidiu Lazăr și Erika Bustye și invitarea participanţilor să servească ceai și ciocolată caldă și să ia, cu ei acasă, lumânările aprinse, ca semn de solidaritate cu cei săraci, bolnavi şi marginalizaţi.

Scopul acestui eveniment a fost de a oferi semne vizibile pentru o societate solidară şi o lume dreaptă, de luptă împotriva sărăciei şi a excluziunii sociale şi constă în iluminarea locurilor şi clădirilor reprezentative din cât mai multe oraşe şi comunităţi cu ajutorul lumânărilor exterioare şi prin chemarea la solidaritate cu cei săraci, bolnavi sau marginalizaţi.

Totodată, se dorește încurajarea cetățenilor de a se implica în crearea unei schimbări reale prin voluntariat, prin donații de haine și alimente, prin donații în bani precum și prin alegerea unor produse și servicii oferite de structurile de economie socială: CEO CONSTRUCT, CEO STORE și ARDOR D-LUX.

PSS László Böcskei: ”Când aprindem azi simbolic o lumină pentru a ne arăta solidaritatea față de cei aflați în diferite nevoi și care trăiesc în imediata noastră apropiere atunci trebuie să ne gândim că, în acest milion de stele, fiecare stea și fiecare lumină contează. Fiecare gest de solidaritate contează. Fiecare zâmbet sau mână întinsă spre cei care au nevoie de zâmbetul nostru, de empatia noastră de ajutorul nostru, contează. Suntem aici pentru a ne sensibiliza pe noi înșine față de nevoile lumii în care trăim. Doresc să vă îndemn pe dumneavoastră, pe cât mai mulți, să încercăm să facem fapte concrete și să ajutăm acolo unde putem. Niciodată nu putem spune că nu am cum să ajut pentru că întotdeauna este o posibilitate sau un mijloc de a ajuta și niciodată nu trebuie să așteptăm de la alții inițiative ci trebuie noi să pornim cu inițiative și să ajutam acolo unde se poate. Le mulțumesc voluntarilor din ambele comunități pentru acest semn de solidaritate și cerem binecuvântarea lui Dumnezeu asupra a tot ceea ce vrem să facem pentru semenii noștri, mulțumim binefăcătorilor noștri care, din afara hotarelor țării, sprijină activitatea socială, cu dedicație și, în mod constant, deoarece, de multe ori, fără ajutorul lor nu am putea face față provocărilor. Doresc ca această lumină pe care o așezam astăzi, ca simbol, să ne ajute la mai multe fapte bune”.

Pr. Mihai Vătămănelu, vicar general: ”Un milion de stele este un gest prin care dorim să atragem atenția asupra acestui flagel al sărăciei. Deși nu trăim într-o țară foarte bogată totuși, știm ce înseamnă sărăcia, pentru că am trăit perioade de sărăcie. Ne gândim în schimb la țările cu adevărat sărace care duc lipsa de apă, duc lipsă de pâine și de cele mai elementare lucruri pentru a supraviețui. De aceea e bine întotdeauna să-i purtăm în gând pe toți cei care suferă din lumea întreagă dar mai ales să fim atenți la cel de lângă noi pentru că încă sunt persoane care suferă. Ceea ce facem noi pentru ei, gesturile noastre de atenție, de iubire și de slujire sunt foarte importante, oricât de mici ar fi și Dumnezeu le privește, de sus, cu bucurie. Să ne rugăm la bunul Dumnezeu să binecuvânteze pe toți cei care fac binele, pe toți voluntarii, pe toți cei implicați în munca de îngrijire pentru cei săraci, pe toți cei care oferă câte ceva din puținul lor pentru a aduce un zâmbet și o bucurie pe chipul celor sărmani.”