aprilie 19, 2024 23:11

Proiectul CityWalk: aplicația WALK`N`SMILE este disponibilă și pentru orădeni

Prin proiectul CityWalk aplicația Walk’n’Smile este acum disponibilă și pentru orădeni. Aplicația Walk’n’Smile este disponibilă gratuit spre descărcare pentru telefoane mobile cu sistem android în magazinul de redare Google play (https://play.google.com/store/apps/details?id=hu.mineroit.walknsmile) și la linkul de pe pagina de pornire (https://rri.hu/citywalk/sources), urmând ca până la finalizarea proiectului să fie disponibilă și pentru telefoanele cu sisteme IOS. De menționat, că această aplicație se află momentan încă în curs de perfecționare, iar în cazul în care vor apărea erori, acestea vor fi corectate pe parcurs până la finalizarea proiectului.

Despre proiectul CityWalk

CityWalk este un proiect finanțat prin Programul Transnațional Dunărea, din fonduri UE – FEDER și IPA, și tinde spre constituirea de zone responsabile din punct de vedere energetic prin stabilirea de orașe pietonale în regiunea Dunărea. Acesta ajută orașele să reducă emisiile de gaze cu efect de seră, poluarea fonică și să devină orașe mai sigure pentru locuitori, prin creșterea rolului unor forme mai durabile și mai active de mobilitate în mixul de transport urban, cum ar fi mersul pe jos și ciclismul. Proiectul se adresează provocării printr-o abordare holistică: îmbunătățirea mobilității urbane prin combinarea eficientă a diferitelor mijloace de transport și identificarea obstacolelor, dezvoltarea și punerea în aplicare a unui plan de abordare a acestor obstacole.

Proiectul CityWalk este implementat în cadrul unui parteneriat format din 13 parteneri din 9 țări, respectiv Slovenia, Ungaria, Bulgaria, Croația, Slovacia, România, Cehia, Austria și Serbia. Liderul de parteneriat al acestui proiect este Centrul de Cercetare Știintifică Bistra Ptuj din Slovenia, Primăria Municipiului Oradea fiind singurul partener de proiect din România. Proiectul se va finaliza în luna mai 2019, iar întâlnirea multilaterală finală va avea loc la Oradea în luna martie a anului viitor.

Pentru mai multe informații despre proiectul CityWalk, vă rugăm să vizitați: www.interreg-danube.eu/citywalk