Back

Noutăți în noua stagiune teatrală

Actorii Teatrului Regina Maria revin pe scenă! Programul spectacolelor începe cu luna septembrie și reia câteva dintre cele mai recente producții din stagiunea precedentă, dar și reprezentații teatrale îndrăgite de către spectatori, exponente ale tuturor speciilor genului dramatic. Până la finalizarea lucrărilor de modernizare a scenei de la Sala Mare, realizate prin proiectul ,,Romanian-Hungarian cross-border incubator for performing arts”, finanțat în cadrul programului Interreg V-A România-Ungaria, spectacolele Teatrului Regina Maria vor avea loc la Sala Arcadia, Casa de Cultură a Sindicatelor, Filarmonica de Stat Oradea, Sala „Florica Ungur” și pe Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea.

Spectacolele Trupei Iosif Vulcan vor începe, în general, de la ora 19:00, cu excepția celor care vor avea loc pe Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea care vor începe de la ora 21:00 și spectacolul „Avalanșa”, care va avea loc în data de 20 octombrie, la Sala „Florica Ungur”, de la ora 20:00. După această reprezentație, spectacolul „Avalanșa” se va juca în data de 23 octombrie la Teatrul Odeon din București, în cadrul ediției din acest an a Festivalului Național de Teatru.

Spectacolele Trupei Arcadia se vor juca în exclusivitate la Sala Arcadia și vor începe de la ora 11:00.

Haideți să râdeți, să vă revoltați și să vă emoționați la spectacole pe care deja le îndrăgiți sau pe care le-ați așteptat cu nerăbdare! Primul weekend din luna septembrie este marcat de spectacolul cel mai recent montat la Teatrul Regina Maria: SUNETUL MUZICII, un musical plin de farmec, care deschide calea spre o călătorie magică în tărâmul copilăriei. Copiii care joacă în spectacol formează două distribuții, așa că vă invităm atât în data de 6, cât și în 7 septembrie, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor.

Un alt spectacol recent care a stârnit reacții pozitive încă de la premieră este comedia politică „…ESCU”, un tablou atemporal al vieții politice din România, cu momente hazlii și în același timp pline de tâlc, care va avea loc marți, 24 septembrie, tot la Casa de Cultură a Sindicatelor, de la ora 19:00.

Vă invităm să consultați programul complet aici:

?  SEPTEMBRIE

? Miercuri, 4 septembrie, ora 21:00 – Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea 
PROFU` DE FRANCEZĂ, adaptare de Matei Mircioane după Tudor Mușatescu, Regia: Dan Mirea

? Vineri, 6 septembrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan

? Sâmbătă, 7 septembrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan

? Duminică, 8 septembrie, ora 11:00 și ora 13:00 – Sala Arcadia 
PINOCCHIO, adaptare după Carlo Collodi, Regia: Adela Moldovan

? Miercuri, 18 septembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia 
DOMNIȘOARA IULIA de August Strindberg, Regia: Alexandru Weinberger-Bara

? Vineri, 20 septembrie, ora 21:00 – Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea
ÎN INIMA NOPȚII – EPISODUL MACBETH, scenariu după William Shakespeare de Gavriil Pinte, cu inserții din George Banu și Monique Borie, Regia: Gavriil Pinte

? Sâmbătă, 21 septembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia 
FRUMOASA ȘI BESTIA, după J.M.Prince de Beaumont, Regia: Florian Silaghi

? Duminică, 22 septembrie, ora 11:00 – Sala Arcadia 
FRUMOASA ȘI BESTIA, după J.M.Prince de Beaumont, Regia: Florian Silaghi

? Duminică, 22 septembrie, ora 19:00 – Sala Arcadia

O POVESTE FOARTE SIMPLĂ de Maria Lado, Regia: Elvira Rîmbu

? Marți, 24 septembrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor 
…ESCU de Tudor Mușatescu, Regia: Claudiu Goga

? Sâmbătă, 28 septembrie, ora 11:00 – Filarmonica de Stat 
VRĂJITORUL DIN OZ, scenariul și regia: Dan Mirea

? Sâmbătă, 28 septembrie, ora 19:00 – Filarmonica de Stat 
CAPCANA LUI HAMLET, adaptare după Nedialko Yordanov, Regia: Petru Vutcărău

? Duminică, 29 septembrie, ora 21:00 – Scena Mobilă amplasată în Cetatea Oradea
ÎNDRĂGOSTIȚII DIN ANCONA de Vajda Katalin, Regia: Andrei Mihalache

OCTOMBRIE

? Marți, 1 octombrie, ora 19:00 – Casa de Cultură a Sindicatelor
SUNETUL MUZICII, libret de Howard Lindsay şi Russel Crouse, după romanul „The story of the Trapp family singers” de Maria von Trapp, Regia: Mihaela Bogdan

? Duminică, 6 octombrie, ora 11:00 – Sala Arcadia 
POVEȘTI POPULARE MAGHIARE, Regia: Igor Lungu

? Joi, 10 octombrie, 19:00 – Sala Arcadia – PREMIERĂ

ZLOATĂ sau VIITORUL PREȘEDINTE AL ROMÂNIEI, pamflet socio politic de Radu Popescu, Regia: Eugen Țugulea

? Duminică, 13 octombrie, ora 19:00 – Sala Arcadia 
DOMNIȘOARA IULIA de August Strindberg, Regia: Alexandru Weinberger-Bara

? Sâmbătă, 19 octombrie, ora 19:00 – Sala Arcadia
VARIAȚIUNI ENIGMATICE de Eric Emmanuel Schmitt, Regia: Elvira Rîmbu

? Duminică, 20 octombrie, ora 20:00 – Sala „Florica Ungur” +15
AVALANȘA de Tuncer Cücenoğlu, Regia: Petru Vutcărău

Biletele s-au pus deja în vânzare și pot fi achiziționate online de pe www.biletmaster.ro, iar de la Agenția Teatrului începând de luni, 19 august, ora 12:00.

Stagiunea aceasta, programul Agenției este de marți până vineri în intervalul orar 12:00 – 18:00, iar în weekend între orele 10:00-13:00, iar numărul de telefon pe care îl puteți apela pentru mai multe informații și rezervări de bilete este 0372 368 475.

Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
Pentru o experiență mai bună, folosim cookies.