Back

OTL își îmbogățește parcul auto prin programul transfrontalier ROHU

S.C. Oradea Transport Local S.A. a semnat marți, 24 martie 2020, contractul de finanțare pentru proiectul ROHU-390 „Îmbunătățirea serviciului de transport public la nivelul polilor urbani transfrontalieri Oradea și Debrecen” (acronim TRANSBORDER).

Proiectul TRANSBORDER este implementat în perioada 2019-2021 de S.C. Oradea Transport Local S.A., în parteneriat cu A.D.I. Transregio și Compania de Transport Public din Debrecen (DKV) în cadrul Programului de Cooperare Transfrontalieră INTERREG VA România-Ungaria 2014-2020 și vizează îmbunătățirea/dezvoltarea a cel puțin 15 servicii de transport public la nivelul acestei zone de frontieră.

Prinicipalele rezultate estimate a fi atinse prin acest proiect constau în realizarea unui Studiu de Flux de călători, a unei anchete Origine-Destinație, a unui Plan de Dezvoltare a rețelei de transport public local în Municipiul Oradea, achiziția a 11 autobuze noi (7 la Oradea și 4 la Debrecen), modernizarea sistemului automat de localizare vehicule și informare călători, achiziția a 55 de panouri de informare în timp real care vor fi instalate în stațiile de transport public, dezvoltarea unei aplicații mobile care să permită planificarea călătoriilor în timp real la nivelul sistemului de transport public din Oradea și Debrecen, organizarea campaniei „Săptămâna Europeană a Mobilității” atât în Oradea, cât și în Debrecen.

În ceea ce privește cele 7 autobuze noi (6 autobuze Euro 6 și 1 autobuz hibrid), care vor fi utilizate de S.C. Oradea Transport Local S.A., acestea urmează a fi livrate de compania Mercedes și puse în circulație în cursul lunii mai 2020.

Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
Pentru o experiență mai bună, folosim cookies.