Elevii de la Școala din Gurbediu au scăpat de latrinele din curte

Peste 100 de elevi de la Școala Gimnazială cu clasele I-VIII din satul Gurbediu, comuna Tinca (jud. Bihor) nu vor mai folosi latrinele din curte!

Spre satisfacția primarului Teodor Coste, au fost finalizate lucrările de reabilitare și extindere a școlii, a cărei clădire are o vechime de peste un secol, lucrări finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală. Odată cu realizarea noului corp de clădire au fost amenajate și grupuri sanitare moderne, la nivelul anului 2020. De altfel, din cauza vechilor latrine, Direcția de Sănătate Publică Bihor a retras în 2013 autorizația sanitară a școlii, însă primarul a fost cel care și-a asumat responsabilitatea pentru continuarea actului educațional în condițiile respective.

Vechile latrine

Primăria comunei Tinca a făcut deja un efort bugetar propriu de peste 800.000 de euro, realizând investiții în reabilitarea altor două unități școlare – Grădinița de la Tinca și cea din localitatea Belfir, iar pentru școala din Gurbediu, proaspăt reabilitată, a suportat 10% din valoarea proiectului.

Grupuri sanitare moderne
Scroll to Top