Pentru Monica Pașca din satul Săliște de Beiuș, comuna Budureasa (jud. Bihor), munca câmpului reprezintă cea mai mare binecuvântare. După 16 de ani de comerț în cadrul unui magazin, tânăra întreprinzătoare a avut inspirația de a valorifica la maximum bogăția terenului pe care îl deține, aplicând pentru obținerea de fonduri europene în vederea realizării unei culturi de coacăz. A început în urmă cu șapte ani cu 20 de ari, a extins cultura și, încet-încet, a ajuns să planteze aproape 1,5 ha de coacăz, fiind convinsă că acest fruct de pădure va fi întotdeauna la mare căutare datorită proprietăților sale.

Pentru că terenul s-a dovedit prielnic și pentru alte culturi, Monica Pașca a plantat și aronia, o plantă destul de rară în Bihor, despre care puțină lume știe că are cele mai puternice efecte antioxidante, îmbunătățește vederea, normalizează tensiunea arterială, combate cancerul etc. Pe lângă coacăz, aronia, mur fără spin, Monica Pașca a dezvoltat și o pepinieră unde produce material săditor pentru comercializare. Pe lânfă acestea, doar în acest an, domnia sa a plantat 70 ari de livadă de nuci.

Toată munca o face împreună cu mama și celelalte surori. Privind-o cu câtă pasiune vorbește despre munca sa, îți dai seama că ai în față o femeie puternică și conștientă că a făcut cea mai bună alegere investind în agricultură. Marea provocare o reprezintă, însă, valorificarea produselor pe care le produce, deoarece încă nu există o rețea unitară a micilor producători, fapt pentru care vânzarea produselor se face la piață sau pe canalele de social media. De altfel, pe pagina de facebook Monica – sipetul cu bunătăți veți găsi produsul final al roadelor muncii sale. Produse, precum dulceață de liliac sau din flori de caprifoi, vinul din coacăze, hribii în ulei de măsline sunt doar câteva dintre minunățiile de care vă puteți bucura și pe care, cu certitudine, nu le veți găsi pe rafturile supermarketurilor.