Marius Rotar, inspector șef ITM Bihor, ține să facă unele precizări legate de situația cu care se confruntă persoanele care s-au aflat în carantină sau care s-au îmbolnăvit de Covid-19 și s-au vindecat și care doresc să se întoarcă la muncă. Din cauza condițiilor impuse de unii angajatori, aceste persoane s-au adresat instituției Avocatului Poporului, care a adus la cunostința Inspectoratului Teritorial de Muncă faptul că pe piața muncii se manifestă ”situația dificilă cu care se confruntă angajații care se intorc la locurile de muncă după ce fie au stat in carantină pentru că au fost contacți direcți ai unor cazuri confirmate Covid-19, fie au fost pozitivi la testul SARS –CoV-2 și s-au vindecat, salariați care nu sunt primiți de angajator la locul de muncă decît dacă prezintă la întoarcere un test pentru SARS-CoV-@ negativ”. Răspunsul conducerii ITM Bihor este foarte clar (dispozițiile Anexa 3, Partea 2 lit. B) pct. 2 lit. a) din Ordinul 1513/2020):
“Pacienții asimptomatici/simptomatici cu forme ușoare ce au încheiat perioada de izolare de 14 zile de la data primului test pozitiv, declarați vindecați fără al doilea test de control, își pot relua activitățile curente și profesionale cu păstrarea distanțării și purtarea măștii acasă și la locul de muncă pentru încă 10 zile, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, fără a fi condiționați de efectuarea unui nou test”.