decembrie 3, 2024 09:58

Amenzi pentru muncă la negru, pentru nerespectarea măsurilor impuse împotriva răspândirii Covid-19 și aproape 1.000 de oameni vor rămâne pe drumuri. Cifre de la ITM

Conform unui comunicat de presă, în luna ianuarie 2021 în  exercitarea atribuţiilor de control în domeniile sale de competenţă Inspectoratul Teritorial de Muncă  Bihor a controlat 291 de  unităţi. Pentru deficienţele constatate s-au aplicat 382 sancţiuni contravenţionale, din care 42 amenzi în cuantum de 471.100 lei şi 340 avertismente. Pe lângă sancţiunile contravenţionale aplicate menţionate mai sus, au fost dispuse şi măsuri pentru intrarea în legalitate.

Din totalul de 382 sancţiuni aplicate de I.T.M. BIHOR 62% (238)au fost sancţiuni în domeniul relaţiilor de muncă și 38% (144) au fost sancţiuni în domeniul sănătate şi securitate în muncă .

În domeniul sănătate şi securitate în muncă  în ianuarie  2021 figurează un număr 109 de unităţi controlate. S-au constatat numeroase abateri de la respectarea aplicării legislaţiei în vigoare şi s-au aplicat un număr de 144 sancţiuni contravenţionale, din care 7amenzi în cuantum de 15.500 lei şi 137  avertismente.

În domeniul relaţiilor de muncă în ianuarie  2021  au fost controlate un număr de 182 unităţi.

S-au aplicat un număr de 238 sancţiuni contravenţionale, din care 35 amenzi în cuantum de 455.600 lei şi 203 avertismente.

Din totalul de 238sancţiuni, pentru neconformităţi altele decât munca fără forme legale, s-au aplicat 203 avertismente (85% din total sancțiuni) și 26 amenzi în cuantum de 95.600 lei.

In acțiunea de eradicare a muncii fără forme legale  pe care o desfășoară Inspectoratul Teritorial de Muncă Bihor este important de subliniat că în ianuarie  2021 au fost depistate 13 de unități cu un număr de 22 persoane care desfășurau activitate fără forme legale de angajare. Au fost aplicate pentru aceste abateri 9 amenzi în cuantum de 360.000 lei.

In cadrul Acțiunii de control în conformitate cu prevederile Legii nr.55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea si combaterea efectelor pandemiei  de Covid -19, in ianuarie 2021, figurează un număr 78 controale în domeniul sănătate şi securitate în muncă. S-au constatat numeroase abateri de la respectarea aplicării legislaţiei în vigoare şi s-au aplicat un număr de 57 sancţiuni contravenţionale, din care 4amenzi în cuantum de 4.000 lei şi 53 avertismente.

In cadrul Actiunii de control pentru prevenirea expunerii lucrătorilor la riscul de infectare cu noul coronavirus, ITM a desfășurat 21 controale sub autoritatea Instituției Prefectului Județului Bihor împreună cu alte instituții (ex.: Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Bihor, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Bihor, Direcția de sănătate publică Bihor, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana).

Neconformitățile constatate se refera lă:

  • Neefectuarea triajului epidemiologic al angajaților și al vizitatorilor
  • Nerevizuire plan de prevenire și protecție cu măsurile împotriva răspândirii și contaminării cu virusul Covid 19
  • Neasigurarea distanței de minimum 2 metri între mese
  • Nu se asigură semnalizarea de securitate si sănătatea în muncă.

Peste 7.500 de contracte de muncă individuale sunt suspendate

Potrivit bazei de date organizată la nivelul Inspecţiei Muncii cu Registrele Generale de Evidenţă a Salariaţilor depuse de angajatori, conform Hotărârii Guvernului nr. 161/2006, Hotărârii Guverunului nr. 500/2011 şi Hotărârii Guvernului nr. 905/2017 la data de 31.01.2021 în judeţul Bihor numărul angajatorilor activi este de 23.162, cu un număr de 165.902 salariaţi activi.

Numărul contractelor individuale de muncă active la data de 31.01.2021 în judeţul Bihor este 190.986.Numărul contractelor individuale de muncă suspendate la data de 31.01.2021 în judeţul Bihor este 7.609.

900 de bihoreni rămân pe drumuri

În cursul lunii ianuarie  2021 la Inspectoratul Teritorial de Muncă  Bihor s-au depus spre înregistrare un număr de 4 notificări cu privire la concedierea colectivă în conformitate cu prevederile Legii nr.53/2003-Codul Muncii.

Concedierile colective vor avea loc  în perioada 2021 și privesc un  număr estimativ de 900 salariaţi din domenii de activitate precum domeniul bancar, producție mobilă, producție încălțăminte.

In continuare susţinem respectarea drepturilor celor ce muncesc şi nu acceptăm sub nici o formă desfăşurarea muncii fără forme legale. Un contract de muncă legal şi o evaluare a riscurilor de accidentare, cu măsurile adecvate care se impun putând salva vieţi. – Marius Rotar, inspector șef ITM Bihor.