Back

Bihor: Ministrul Cseke Attila a semnat contractele pentru trei noi săli de sport și reabilitarea unui sediu de primărie

Ministrul bihorean al dezvoltării, Cseke Attila, a semnat contractele de execuție de lucrări pentru patru obiective de investiții din județul Bihor. Aceste investiții vor avea un rol important în dezvoltarea comunităților locale, în primul rând pentru că acestea au fost solicitate de autoritățile beneficiare, iar după aprobarea de către Ministerul Dezvoltării a finanțării lor, proiectele au intrat în procedură de achiziție publică, astăzi fiind semnat contractul de execuție a lucrărilor.

Detalii despre cele patru proiecte:

  • Sala de sport din comuna Oșorhei va fi construită cu o tribună de 180 de locuri.

Zona parterului obiectivului de investiții va fi dedicată elevilor / sportivilor și activităților sportive, iar zona de la etaj va fi dedicată gradenei pentru spectatori care poate găzdui până la 180 persoane în timpul competițiilor de la nivel local. De asemenea, pentru a asigura condițiile optime pentru utilizatori, sala de sport este prevăzută cu vestiare moderne, grupuri sanitare, dușuri și cu un cabinet de prim ajutor.

Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației a alocat 8,5 milioane de lei pentru această investiție, iar termenul de finalizare este de 12 luni.

  • Sălile de sport din localitățile Ceica și Curtuișeni vor avea, câte un teren cu dimensiuni de 9m x 18m și dotări specifice precum spaliere, bănci de gimnastică, panouri de baschet, patru vestiare dotate cu dușuri, grupuri sanitare și cabinete medicale pentru prim ajutor.

Sălile de sport sunt prevăzute și cu vestiare cu grupuri sanitare dedicate profesorilor de educație fizică, respectiv și cu câte un depozit pentru materiale sportive. Cele două săli de sport au primit finanțare de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației în valoarea totală de 4.779.955 lei, iar termenul finalizării lucrărilor fiind de șapte luni.

  • Se va reabilita și extinde sediul primăriei Sălard. Proiectul va fi realizat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții prin includerea următoarele categorii de lucrări: – extinderea clădirii actuale cu un corp cu regim de înălțime parter + mansardă, înlocuirea acoperișului existent, înlocuirea tâmplăriei exterioare, adoptarea unor soluții de iluminat eficient energetic, a unor soluții de încălzire eficientă, respectiv soluții de optimizare a utilizării energiei printr-un Building Management System, refacerea finisajelor interioare, montarea unui sistem de energie regenerabilă compus din 8 panouri fotovoltaice de 265W. Valoarea contractată este de peste 15,8 milioane lei, iar termenul de realizare a investiției este de 26 luni.

Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
Pentru o experiență mai bună, folosim cookies.