octombrie 12, 2024 13:48

Oradea mai curată! Continuă campania de igienizare

Primăria Oradea anunță continuarea campaniei de igienizare a domeniului public. Astfel, vineri, 1 aprilie  2022, igienizarea va continua cu zona 3 a orașului,  mai exact zona centrală: str. Republicii – B-dul Magheru – str. Piața București – str. Șirul Canonicilor și str. Făcliei-Silvaș.

Zona 3 cuprinde următoarele străzi/amplasamente:

  • subzona: aliniament mal drept Crișul Repede – Emilian Chitul – Menumorut – Piața Creangă – Mihai Eminescu
  • subzona: aliniament B-dul Dacia – Odobescu – Doina
  • subzona: scuar Lacul Roşu – Eroul Necunoscut – Berzei – Olimpiadei
  • subzona: aliniament Parcul Traian – B-dul. Magheru – Republicii
  • subzona: aliniament Parc Petőfi – Nicolae Jiga – Muzeului – Șirul Canonicilor
  • subzona: aliniament Aleea Ștrandului – Silvaș – Făcliei – Adevărului – Olteniei
  • subzona: aliniament Ecaterina Teodoroiu – Izvorului

Campania de igienizare a domeniului public cuprinde spațiile verzi, scuarurile, aliniamentele stradale, aflate sub incidenta acordurilor cadru/contractelor subsecvente, respectiv a contractului de delegare a serviciului public de salubrizare în Municipiul Oradea.

Lucrările specifice de sezon se vor efectua cu începere din zona centrală spre periferie  și vor cuprinde: adunat/colectat deșeuri de pe spațiile verzi și locuri de joaca, greblat frunze și crengi, măturat alei, platforme betonate/asfaltate și golit coșuri pentru deșeuri.

Începe campania de curățenie la asociațiile de proprietari și zona de case

În perioada 01.04.2022 – 15.04.2022, se derulează campania de igienizare și întreținere a domeniului public, la care vor participa  asociațiile de proprietari (pentru spațiile verzi și căile de acces din cvartalele de locuit) și persoanele fizice de la case (pentru spațiile verzi dintre trotuar și carosabil și căile de acces din fata imobilelor pe care le dețin).

Cetățenii din zona de case sunt rugați să depoziteze deșeurile rezultate în urma acțiunilor de igienizare la marginea aliniamentului/scuarului stradal, înspre calea publică principală, astfel ca utilajele S.C RER Vest să poată avea acces facil, în vederea colectării și transportului acestora.

Orădenii din cvartalele de locuit (zona asociațiilor de proprietari) sunt rugați să depoziteze deșeurile rezultate în urma acțiunilor de igienizare lângă incintele de depozitare a deșeurilor menajere care deservesc asociațiile, cât mai aproape de calea publică principală.

Deșeurile rezultate din acţiunea de igienizare se vor ridica de SC RER Vest SA, zilnic, de luni până vineri între orele 12:00-15:00.

La finalul campaniei, după data de 15.04.2022 se interzice depozitarea deșeurilor pe amplasamentele mai sus amintite, persoanele fizice fiind pasibile de sancțiuni contravenționale conform HCL nr. 861 din 29 octombrie 2021 (Regulamentul serviciului de salubrizare al Municipiului Oradea) cu amenzi cuprinse între 200 şi 500 lei în cazul persoanelor fizice şi cu amenzi cuprinse între 1.500 şi 2.000 lei în cazul persoanelor juridice.