În vederea evitării congestionării traficului, cursurile de pregătire practică și examenele desfășurate de școlile de șoferi vor fi interzise în orele de vârf în anumite localități și zone din oraș. Interdicția se aplică în perioada 01 ianuarie – 30 iunie şi 10 septembrie – 31 decembrie 2022, între orele 07:00-08:30, respectiv 15:00-18:00, pe următoarele străzi/zone:
– Municipiul Oradea: str. Nufărului, b-dul Dimitrie Cantemir, P-ța Emanoil Gojdu, b-dul Gen. Ghe. Magheru, str. Republicii, str. Ştefan cel Mare, str. Transilvaniei, B-dul. Dacia, Calea Borşului, B-dul Decebal, Calea Aradului, str. Oneştilor, str. Carpați, str. Iuliu Maniu, str. Traian Moşoiu, P-ța 1 Decembrie, str. Evreilor Deportați, Aleea Matei Basarab, str. Avram lancu, str. Armatei Române, str. Universității, Parcul Traian, str. Mihai Eminescu, str. Roman Ciorogariu, str. Independenței, P-ța Unirii, str. Primăriei, P-ța Ferdinand, str. Tudor Vladimirescu, str. Alexandru Cazaban, str. Ecaterina Teodoroiu, str. Louis Pasteur şi str. Teodor Neş.
– Băile 1 Mai – toate străzile;
– Băile Felix – toate străzile;
– DN 1: Oradea-Vama Borş și Oradea-Oşorhei.
Totodată, pentru a susține numărul crescut de solicitări, în intervalul 01 iulie – 31 decembrie, organizarea şi desfăşurarea probei practice a examenului de permis auto de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Bihor se va desfășura și în zilele de sâmbătă.
Măsurile au fost luate de către prefectul Dumitru Țiplea pentru evitarea aglomerației și fluidizarea traficului.