Joi, 30 iunie, în intervalul orar 20.00-21.30, va avea loc parada trupelor medievale, eveniment ce marchează deschiderea Festivalului Medieval din Cetatea Oradea. Pe perioada desfăşurării evenimentului, se va întrerupe circulația rutieră după cum urmează:
– pe artera dintre cetatea Oradea și Piața Unirii, pe traseul Cetatea Oradea – Calea Clujului – sens giratoriu – strada Independenței – strada Mihai Viteazul – strada Vasile Alecsandri – Piața Unirii – începând cu ora 20.00;
– pe artera circulabilă dintre Piața Unirii și Cetatea Oradea, pe traseul Piața Unirii – strada Vasile Alecsandri – Parcul 1 Decembrie – intersecție Piața Emanuil Gojdu – Calea Clujului – Cetatea Oradea – începând cu ora 21.00.
Degajarea circulației se va face imediat după trecerea paradei de cavaleri medievali.
Pe perioada festivalului medieval, în intervalul 01 – 03 iulie, cetățenii care vin cu mașina, sunt rugați să evite parcarea din șantul Cetății, numărul locurilor fiind limitat. Aceasta măsură este necesară pentru asigurarea accesului autospecialelor în caz de urgență.