februarie 24, 2024 02:48

S-a semnat contractul pentru gestionarea Stației de Tratare Mecanico-Biologică a deșeurilor

Astăzi, 18 iulie, la sediul Consiliului Județean Bihor, s-a semnat contractul pentru gestionarea Stației de Tratare Mecanico-Biologică (TMB) din Municipiul Oradea.

Documentul a fost semnat de Mircea Mălan, vicepreședinte al Consiliului Județean Bihor și președinte al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect, Florin Gontariu, director executiv al ADI Ecolect, și reprezentatul companiei SC GIREXIM UNIVERSAL SA, operatorul care a câștigat licitația.

Mircea Mălan a explicat cum funcționează și care este scopul stației de tratare: „Locuitorii din județul nostru sortează deșeurile, o categorie fiind deșeul rezidual. Astăzi, această cantitate de deșeuri se depozitează la groapa de gunoi. Prin punerea în funcțiune a stației TMB, deșeurile reziduale trec printr-un proces de dezumificare, ceea ce reduce cu aproximativ 30-40% cantitatea totală, apoi intră într-un proces de sortare, de unde rezultă între 3 și 5% deșeuri reciclabile. O bună parte din deșeurile care rămân, în jur de 30%, se incinerează, urmând să fie depozitat doar ce rămâne. Practic, scopul acestei stații TMB este acela de a reduce semnificativ cantitatea de deșeuri care se depozitează la groapa de gunoi.”

Cantitatea estimată de deşeuri care urmează a fi prelucrată în staţia de tratare mecano-biologică este de 60.000 t/an (estimat – 60% deșeuri biodegradabile, 7% hârtie și carton, 30% alte deșeuri). Cantitatea de compost (CLO) generată va fi de 22.200 t/an, iar cantitatea de reziduuri de 25.600 t/an.

Aici vor fi tratate deșeurile reziduale din patru zone ale județului: zona 1A – Municipiul Oradea, zona 1B – zona metropolitană Oradea, zona 5 – Marghita și zona 6 – Valea lui Mihai. Durata contractului cu SC Girexim Universal SA este de 96 de luni (8 ani), iar valoarea redevenței va fi de 18.000 euro/ an. Operatorul va vira anual această sumă către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Ecolect Group, iar ADI Ecolect o va transmite mai departe către Consiliul Județean Bihor.

Stația TMB a fost realizată în cadrul Sistemului de Management Integrat al Deșeurilor (SMID) – etapa I, un proiect al Consiliului Județean Bihor, din fonduri europene. Stația a fost finalizată în anul 2017, dar nu a fost pusă în funcțiune până acum pentru că primele două licitații au fost anulate, în urma contestațiilor.