Back

Complex sportiv de 1 milion de euro în Parcul Industrial Eurobusiness I Oradea

La finalul anului 2023, angajații firmelor rezidente din Parcul Industrial Eurobusiness I Oradea de pe Calea Borșului, vor avea posibilitatea să frecventeze un centru sportiv, pe care FIT 4U îl va realiza pe o suprafață de 3.877 mp. Investiția vine ca un răspuns la sondajul realizat de către AGENȚIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ ORADEA S.A., în calitate de administrator al parcurilor industriale din Municipiul Oradea și din județul Bihor, sondaj ce a evidențiat necesitatea construirii unui centru de servicii care să deservească angajații companiilor din parc.

Astfel, după finalizarea proiectului creșei și grădiniței in anul 2021, ADLO a atribuit și o parcelă de teren destinată serviciilor, aceasta făcându-se pe baza depunerii unei Scrisori de Intenție și a parcurgerii procedurii de LICITATIE DESCHISA desfășurată luna aceasta.

Clădirea complexului sportiv ce se va construi va avea o suprafață de 1500 mp, P+1 și va cuprinde următoarele funcționalități: sală de fitness, culturism, aerobic, zonă pentru exerciții funcționale, două terenuri de minifotbal, un bazin de înot, precum și o sală de conferințe și parcare.

„Acest complex va cuprinde și partea de recuperare medicală având și un cabinet de kinetoterapie. Pentru că alimentația este importantă vom avea și un cabinet de nutriție, iar in interiorul complexului vom avea un restaurant destinat tuturor persoanelor din parcul industrial nu doar celor care fac sport. Investiția totală se ridică la 1.000.000 €, și ne dorim să o finalizăm până în decembrie 2023” – administratorul FIT 4U, Daniel Bolba.

Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
Pentru o experiență mai bună, folosim cookies.