Back

Marghita: au început lucrările de proiectare la viitorul parc industrial

Președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, a avut în această săptămână o întâlnire cu Marcel Sas Adăscăliții, primarul Municipiului Marghita, și Alina Silaghi, directorul Agenției de Dezvoltare Locală Oradea, instituție ce gestionează parcurile industriale din județ.

Primăria Municipiului Marghita a pus la dispoziția Consiliului Județean Bihor un teren cu o suprafață de 11 hectare pentru dezvoltarea unui parc industrial. Acesta este amplasat la intrarea în municipiu dinspre localitatea Petreu, pe partea dreaptă a drumului județean DJ 190F.

Terenul de 11 hectare a fost divizat în 9 parcele cu suprafețe cuprinse între 2.600 și 25.900 metri pătrați, plus alte două parcele pentru servicii.

Pe baza unei propuneri de parcelare realizată de Agenția de Dezvoltare Locală Oradea, s-a trecut la proiectarea rețelelor de apă și canalizare, gaz și electricitate, precum și a drumurilor de acces. După realizarea studiului de fezabilitate și obținerii statutului de parc, în toamnă vom trece la contractarea realizării proiectului tehnic și a realizării lucrărilor de investiții. Ne propunem ca din vara anului viitor să concesionăm terenuri pentru posibilii investitori”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Pentru parcurile industrial din Aleșd, Beiuș și Ștei au fost finalizate documentațiile tehnice, urmând ca studiul de fezabilitate pentru cel din Marghita să fie realizat într-un termen de trei luni.

Existența unor amplasamente ieftine, în nordul județului Bihor, bine poziționate față de zonele mai populate și față de rețeaua de drumuri, va crea condițiile pentru atragerea unor noi companii în zonă și pentru slujbe mai bune. Mulțumesc domnului primar Marcel Sas și Consiliului Municipal Marghita pentru acest parteneriat în vederea dezvoltării economice a Municipiului Marghita și a zonei limitrofe acestuia”, a mai adăugat Ilie Bolojan.

Anul trecut au fost încheiate acorduri de parteneriat între Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile Aleșd, Marghita, Beiuș și Ștei, pentru înființarea și dezvoltarea a patru noi parcuri industriale pe raza unităților administrativ-teritoriale amintite. Lucrările la cele patru amplasamente vor fi realizate din fonduri europene.

În județul Bihor sunt funcționale în prezent trei parcuri industriale în localitățile Oradea, Salonta și Tileagd.

Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
Pentru o experiență mai bună, folosim cookies.