Back

Gheorghe Bogdan, numit Secretar General Adjunct la Ministerul Antreprenoriatului și Turismului

Începând cu data de 8 august a.c., Gheorghe Bogdan, deputat PSD în perioada 2012-2020, va ocupa funcția de Secretar General Adjunct în cadrul Ministerului Antreprenoriatului și Turismului, fiind astfel promovat în categoria Înalților Funcționari Publici. Decizia de numire a apărut în Monitorul Oficial de miercuri, 4 august.
Cu o experiență de peste 26 de ani în administrația publică, atât ca și primar (cinci mandate ca prim edil al comunei Drăgănești), cât și ca parlamentar (două mandate), numirea lui Gheorghe Bogdan vine ca o recunoaștere a interesului Guvernului de a desemna în funcții executive-cheie persoane care au demonstrat capacitatea și dorința de a se implica în dezvoltarea unei relații coerente între administrație – locală și/sau centrală – și cetățean.
În calitate de parlamentar, cele mai importante realizări ale d-lui Gheorghe Bogdan au fost eliminarea redevenței pentru apa geotermală, lucru ce a dus la menținerea unor facturi decente pentru românii care folosesc această resursă pentru încălzirea locuinței (ex. municipiul Beiuș), precum și crearea tuturor pârghiilor legislative pentru valorificarea zăcământului de apă geotermală de către primării, în sensul în care acestea pot depune proiecte și să acceseze fonduri europene pentru dezvoltarea comunităților.
Totodată, sunt binecunoscute eforturile domniei sale pentru valorificarea gazului din magistrala Ștei-Sudrigiu.

Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
Pentru o experiență mai bună, folosim cookies.