Back

CJ Bihor vrea să reabiliteze un pod din comuna Mădăras

Consiliul Județean Bihor a lansat în această săptămână procedura de licitație pentru execuția reparațiilor la un pod peste un canal colector pe drumul județean DJ 979A – DN79, în localitatea Homorog din comuna Mădăras. Acest pod traversează canalul colector normal pe cursul acestuia (perpendicular), dar cu mențiunea că drumul județean în zona podului este în curbă dublă: curbă la stânga pe malul drept și curbă la dreapta pe malul stâng;

Concret, se are în vedere reparația capitală a podului din beton armat existent peste canalul colector Criș de pe DJ 797 A: DN 79 – Homorog, situat la circa 500 m de intersecția acestuia cu drumul național DN 79 în sensul de mers spre Homorog. Drumul judetean DJ 797 A  Bicaci – Ianoșda – Homorog – DN 79 este un drum de clasa tehnică IV și se regăsește în inventarul bunurilor domeniului public al județului Bihor.

Îmbunătățirile ce vor fi aduse, prin proiectare, vor consta în:

– amenajarea curbelor în plan și în spațiu – unde este posibil și dacă este cazul;

– asigurarea unor condiții mai bune de vizibilitate;

– asigurarea scurgerii apelor și protejarea drumului județean DJ 797 A, a proprietăților adiacente la inundații și modernizarea infrastructurii rutiere pentru asigurarea circulației în condiții de siguranță.

Termenul pentru depunerea ofertelor este 20 octombrie 2022. Valoarea estimată a lucrărilor este cuprinsă între 1.251.491,22 și 1.312.891,22 lei, fără TVA.  

Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
Pentru o experiență mai bună, folosim cookies.