iulie 15, 2024 01:21

Biruința Crucii asupra Semilunei – cucerirea Cetății Oradea de către habsburgi”

          În perioada 30 mai – 9 iunie 2023, la Secția Muzeul Orașului Oradea, din cadrul Muzeului Țării Crișurilor – Complex Muzeal, se va desfășura programul muzeal-educativ „Biruința Crucii asupra Semilunei – cucerirea Cetății Oradea de către habsburgi”, adresat elevilor din învățământul preuniversitar.

          Cu acest prilej, muzeograful Dumitru Noane va prezenta evenimentele care au avut loc în timpul asediului din 1691-1692 – purtat de armatele imperiale habsburgice asupra garnizoanei otomane -, cucerirea cetății, care a avut loc acum 331 de ani și urmările acestui eveniment asupra evoluției moderne a cetății și a așezărilor din jurul acesteia spre frumosul oraș de azi.

          Cetatea Oradiei a stat în atenția Curții de la Viena în special după cucerirea de către turci a Timișoarei și crearea unui pașalâc otoman pe teritoriul Banatului, întins în nord până la valea Mureșului unde, pe o insulă, turcii vor ridica vechea cetate a Aradului. Astfel, sub comanda generalului Castaldo, armata imperială va prelua vreme de 5 ani controlul asupra cetății orădene pentru a avea un centru fortificat puternic prin care să țină sub control intențiile noului pașalâc. Vor reveni cu trupe în 1598, pentru a salva cetatea supusă de către otomani unui nou asediu și vor rămâne aici până în 1606 când o vor reda Principatului Transilvaniei. Cucerirea cetății în 1660 și crearea unui nou pașalâc otoman la Oradea va fi perceput de habsburgi ca o grea lovitură, pe care o vor întoarce imediat ce situația politico-militară le-o va permite. Astfel, în 1683, după respingerea ultimului asediu otoman asupra Vienei, armatele imperiale vor porni o contraofensivă spre Est, care va fi încununată de includerea Transilvaniei între hotarele imperiului sub denumirea de Marele Principat al Transilvaniei, entitate politică separată, titlul de Principe al Transilvaniei fiind preluat, începând cu Leopold I de către împărații de la Viena. În acest cadru, oștile imperiale ajung la porțile Oradiei și după un lung asediu reușesc să cucerească, la 6 iunie 1692, cetatea din mâinile otomanilor. Intrarea armatelor austriece, în iunie 1692, în cetatea Oradea, a reprezentat, fără îndoială, începutul unei noi ere în viața orașului, o revenire din punct de vedere administrativ la lumea creștină a Europei. Cucerirea cetății rămâne un triumf al creștinismului. În istoria orașului Oradea ea semnifică nu numai sfârșitul unei epoci istorice – epoca pașalâcului turcesc orădean, contrară naturii și spiritului oamenilor și locurilor -, ci și începutul uneia radical noi ce conține mai toate elementele caracteristice lumii moderne.

          Cadrele didactice și elevii interesați pot să se înscrie cu clasa la program muzeal ce se va derula în Muzeul Orașului Oradea. Pentru clasele primare și de gimnaziu se are în vedere și un concurs de desene despre cetăți și asedii, cu tema principală asediul și luptele dintre turci și austrieci.

          Întâlnirile cu elevii se vor desfășura la secția Muzeul Orașului Oradea, Piața Emanuil Gojdu nr. 239-41. Costul unui bilet este de 5 lei/persoană.

          Programările se fac la numărul de telefon : 0771/741.331.