mai 24, 2024 08:47

4.739 de absolvenți bihoreni ai clasei a VIII-a s-au înscris la Evaluarea Națională

După perioada zbuciumată cu greva profesorilor, iată că examenele se desfășoară normal. Astfel, în perioada 19-22 iunie 2023, au loc probele scrise în cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a.

Conform unui comunicat de presă emis de Inspectoratul Școlar Județean, la nivelul județului Bihor sunt constituite 49 de centre de examen și două centre zonale de evaluare, unde vor da examen cei 4739  elevi înscriși la Evaluarea Națională.

IȘJ Bihor dă asigurări că centrele de examen și cele de evaluare au fost pregătite și dotate corespunzător pentru a se asigura condiții optime tuturor candidaților.

Probele din cadrul Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a se vor desfășura după următorul calendar:

  • Luni, 19 iunie 2023 – Limba și literatura română, proba scrisă
  • Miercuri, 21 iunie 2023 – Matematică, proba scrisă
  • Joi, 22 iunie 2023 – Limba și literatura maternă, proba scrisă

Primele rezultate vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Comunicarea rezultatelor obținute se face anonimizat prin coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, atât în centrele de examen, cât și pe Internet, respectându-se Regulamentul general privind protecția datelor personale. Codurile individuale vor fi distribuite candidaților, pe bază de semnătură de primire, la prima probă susținută.

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 4 iulie.

Accesul candidaților în unitățile de învățământ/centre de examen este permis în intervalul orar 8:00 – 8:30. Candidații trebuie să aibă asupra lor un act de identitate valid și instrumente de scris cu cerneală sau pastă albastră pentru redactarea lucrărilor scrise. Pentru executarea schemelor și a desenelor pot folosi și creion negru.

Probele încep la ora 9:00, când candidații vor primi broșura cu subiectele și hârtie ștampilată pentru ciorne (acolo unde este cazul, pot fi solicitate și pagini suplimentare).

Timpul de redactare a subiectelor din cadrul fiecărei probe scrise este de 120 de minute (două ore), calculate după completarea casetei de identificare. Asistenții vor verifica datele înscrise de candidați și vor secretiza caseta, conform procedurilor.

Beneficiază de prelungirea timpului de lucru, cu maximum două ore, candidații pentru care s-a aprobat această solicitare de către Comisia Județeană de Organizare a Evaluării Naționale, în baza prevederilor procedurii specifice cu privire la asigurarea condițiilor de egalizare a șanselor pentru elevii cu deficiențe de vedere, deficiențe de auz și tulburări de neurodezvoltare care susțin examenele naționale în anul 2023.

Probele sunt monitorizate audio-video.

Este interzisă introducerea în sălile de examen a oricărui tip de materiale ajutătoare: manuale, dicționare, notițe, însemnări, cărți, ciorne, rezumate, culegeri etc., care pot fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, precum și a telefoanelor mobile și a  instrumentelor electronice de calcul, de stocare de informații sau de comunicare. De asemenea, se interzice candidaților să introducă în sala de examen ghiozdane, rucsacuri, sacoșe, poșete și altele asemenea, candidații având obligația de a lăsa obiectele menționate în sala de depozitare a obiectelor personale stabilită de comisia din unitatea de învățământ/centrul de examen. Nu sunt acceptați în examen candidații care refuză depozitarea obiectelor în sala stabilită de comisie în acest scop.

Ministerul Educației pune la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800801100 – pentru sesizarea eventualelor disfuncționalități privind desfășurarea Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil pe durata probelor scrise (19 – 22 iunie, între orele 8:00 – 16:00).

Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale.