Back

Drumul Apusenilor: 56,3 km reabilitați în Bihor pentru a scoate în evidență zone turistice importante

Lucrările la Drumul Apusenilor, cel mai spectaculos drum din județul Bihor, au fost finalizate și recepționate luni, 30 octombrie, prilej cu care actuala conducere a CJ Bihor, respectiv vicepreședintele Mircea Mălan, a organizat o conferință de presă în teren, la care au participat și Cornel Popa și Pásztor Sándor, președinții Consiliului Județean Bihor în mandatul cărora a fost inițiat proiectul și au fost demarate lucrările, precum și primarii unităților administrativ – teritoriale pe raza cărora trece traseul (Beiuș, Drăgănești, Curățele, Budureasa și Bulz) și consilierii județeni Toderici Mihai, Dan Bodea și Florin Oros.

Traseul Drumului Apusenilor din județul Bihor are o lungime totală de 56,3 kilometri și cuprinde trei sectoare de drumuri județene: (1) DJ 764A Beiuș – Stâna de Vale, în lungime de 26,16 km, (2) DJ 108J Stâna de Vale – Remeți, în lungime de 17,215 km și (3) DJ 108K Remeți – limită județ Cluj, în lungime de 12,893 km.

Lucrările la DJ 108K, sectorul de 12,9 kilometri, au fost finalizate și recepționate în august 2021.

Proiectul „Traseul Regional Transilvania Nord, Drumul Apuseni” a fost finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 și a fost executat de asocierea de firme SC Drumuri Orășenești SA – lider, SC MBS Group SRL, SC Aquacons SRL și D`Agostino Angelo Antonio Construzioni Generali SRL. Valoarea totală a contractelor de finanțare pentru cele trei tronsoane este de 182.258.822 lei, inclusiv TVA, iar valoarea totală a contractelor de proiectare și execuție este de 162.299.489 lei, inclusiv TVA.

Este un proiect foarte important pentru județul nostru din mai multe motive. Acest drum face legătura între două zone turistice importante, Valea Crișului Repede și Depresiunea Beiușului. De asemenea, pune în valoare câteva obiective turistice importante, de la Izvorul Minunilor și stațiunea Stâna de Vale, la cascadele minunate de pe marginea acestui drum, cum sunt Cascada Vălul Miresei, Cascada Iadolina, dar și Barajul Leșu. Mulți dintre cei care vin aici cu siguranță vor investi în această zonă turistică importantă a județului nostru”, a precizat Mircea Mălan, vicepreședintele Consiliului Județean Bihor.

Când am inițiat acest proiect, aveam în vedere punerea în valoare a ceea ce Dumnezeu ne-a lăsat în județul Bihor și împrejurimi și de care nu ne puteam bucura fără o infrastructură rutieră satisfăcătoare. I-am invitat la Bihor pe toți ceilalți cinci președinți de consilii județene din regiune să negociem banii europeni și am ajuns la concluzia că cel mai potrivit este să ne apucăm de lucru, după ce am stabilit fiecare segmentele de drum din județul nostru”, a punctat Cornel Popa, fost președinte al Consiliului Județean Bihor în perioada 2012 – 2016.

Pásztor Sándor, președinte al CJ Bihor în mandatul 2016 – 2020, a adăugat: „Eu cred că este un exemplu de normalitate și consens pentru toată țara, pentru că șase județe au reușit să dea mâna și să creeze un coridor prin care se leagă unul de celălalt. Noi când am predat ștafeta era undeva la 35% realizat. Legat de Barajul Leșu din zonă, precizez că este pe locul doi pe lista barajelor care ar urma să fie finanțate prin PNRR.”

Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
Pentru o experiență mai bună, folosim cookies.