aprilie 23, 2024 17:27

Muzeul Țării Crișurilor: înapoi în timp prin firul Secției de Istorie

Muzeul Țării Crișurilor din Oradea reprezintă cea mai importantă instituție de cultură a Bihorului! În acest spațiu unic, privitorul are parte de o întâlnire inedită cu frumusețile, valorile și istoria acestor locuri caracterizate de mixaje etnice, religioase și tradiții ce dăinuie și astăzi.

Și pentru că Muzeul Țării Crișurilor a beneficiat recent de fonduri europene, pe care le-a utilizat în mod eficient în cadrul proiectului „REPARAŢII CAPITALE ŞI AMENAJĂRI INTERIOARE SEDIU NOU – MUZEUL ŢĂRII CRIŞURILOR ORADEA – LUCRĂRI AMENAJARE INCINTĂ ŞI AMENAJĂRI SPECIALE DE MUZEU”, Cod SMIS 116702, Axa prioritară, Prioritate de investiție, AXĂ PRIORITARĂ 5 – ÎMBUNĂTĂŢIREA MEDIULUI URBAN ŞI CONSERVAREA, PROTECŢIA ŞI VALORIFICAREA DURABILĂ A PATRIMONIULUI CULTURAL; Contract de finanțare: nr. 651/11.12.2017, beneficiarul proiectului fiind CONSILIUL JUDEŢEAN BIHOR, este firesc să subliniem câteva aspecte importante.

Data începerii proiectului: 11.12.2017

Data finalizării proiectului: 31.10.2023

VALOAREA TOTALĂ A PROIECTULUI, INCLUSIV FINANȚAREA NERAMBURSABILĂ:

Valoare investiție: 21.645.912,92 lei (inclusiv T.V.A.)

din care:

Valoare totală neeligibilă, inclusiv T.V.A. aferent: 4.816.504,29  lei;

Valoare totală eligibilă, inclusiv T.V.A. aferent: 16.829.408,63 lei;

Contribuția proprie a beneficiarului (2% din cheltuielile eligibile + cheltuielile neeligibile), inclusiv T.V.A. aferent: 5.153.092,46 lei;

ASISTENŢĂ FINANCIARĂ NERAMBURSABILĂ SOLICITATĂ: 16.492.820,46 lei.

Contribuția FEDR: 14.304.997,33 lei

Obiectivul general al proiectului l-a reprezentat impulsionarea dezvoltării locale și valorificarea patrimoniului cultural local prin restaurarea și punerea în valoare a Muzeului Țării Crișurilor ca obiectiv de patrimoniu cultural al municipiului Oradea.

Acest obiectiv general încadrează proiectul în aria obiectivului specific al priorității de investiții 5.1 – Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural, respectiv impulsionarea dezvoltării locale prin conservarea, protejarea și valorificarea patrimoniului cultural și a identității culturale.

Printre obiectivele specifice ale proiectului s-a numărat șirealizarea de intervenții interioare, ce țin de mobilarea sălilor existente cu butaforie, structuri speciale de muzeu care au rol nestructural, respectiv amenajarea sălilor de expoziţie în corp A1 şi a expoziţiilor permanente în corpul A etajul I şi Lapidariu. Au fost astfel amenajate şi dotate trei secţii: SECŢIA DE ŞTIINŢELE NATURII (corp A), SECŢIA DE ISTORIE (corp A) şi SECŢIA DE ARTĂ (corp A1);

De la trei bucăți de mozaic roman la peste 450.000 de exponate în 150 de ani

Muzeul Țării Crișurilor își are rădăcinile în așa-numita Societate de Arheologie și Istorie a comitatului Bihor și a orașului Oradea, înființată în 1872, care și-a propus adunarea tuturor antichităților din zonă, atât prin donații, cât și prin achiziții, ocrotirea lor de la distrugere, efectuarea de săpături arheologice și cercetări istorice, iar rezultatele investigațiilor să fie adunate într-un muzeu, pentru a fi expuse publicului.

Prima piesă înregistrată datează din 29 august 1872, reprezentând donația a trei bucăți de mozaic roman, printre cele dintâi obiecte inventariate în anul 1873 regăsindu-se și forme de lemn pentru turtă dulce. Neavând un sediu propriu, Societatea a fost adăpostită, împreună cu colecțiile sale, în două încăperi ale Prefecturii Bihor. În 1872 a fost organizată prima expoziție, care s-a bucurat de mare succes în cele 10 zile cât a putut fi vizitată.

În perioada 1872-1878, Societatea și-a îmbogățit considerabil patrimoniul, un reviriment înregistrându-se mai ales după venirea la Oradea a arheologului și canonicului Rómer Flóris, care va iniția deschiderea unei expoziții de anvergură în 28 aprilie 1878, în mai multe săli ale Prefecturii. Din păcate, Societatea va trebui să se mute într-o clădire particulară închiriată, situată la periferia orașului, unde în 1886 se va organiza o expoziție importantă, cu 2000 de piese, tipărindu-se și un ghid al obiectelor expuse. În 1875, colecția Societății cuprindea 2930 de piese, între care obiecte antice (503), monede și medalioane (185), documente (100), cărți (11), restul fiind piese aparținând colecției de științe naturale, pentru ca în 1885 să crească la 4737, dintre care 1063 de obiecte preistorice și antice, egiptene, etrusce și romane. Colecția de numismatică număra 3097 de piese, bancnote erau 95, documente 143, cărți 251. Prin testament, episcopul romano-catolic Ipolyi Arnold și-a donat bogata sa colecție de obiecte arheologice, de istorie și artă, însumând peste 2000 de piese, municipalității orădene, în vederea expunerii lor într-un sediu adecvat.

Colecția Societății se îmbogățește cu obiecte provenite inclusiv din săpăturile efectuate în Cetatea Oradea, prin donațiile de documente ale familiilor Fráter, Baranyi și Bölöny, precum și prin dotarea bibliotecii, a colecției numismatice și a lapidariului.

În 1896 s-a reușit deschiderea primului sediu al unui muzeu orădean, care dispunea de nouă săli de expoziție, în trei fiind expuse materialele de istorie și arheologie, iar în celelalte două Colecția Ipolyi. În 1913 lapidariul, compus în mare partedin piese provenite din incinta Cetății orădene, va fi deschis publicului.

În 1916 sunt împachetate cele mai valoroase piese din colecția Ipolyi, lăzile fiind transportate în 1918 la Muzeul Național din Budapesta. După 1 decembrie, același an, Societatea va primi un sprijin substanțial din partea statului român, muzeul redeschizându-se în 1920, exponatele fiind prezentate într-o succesiune cronologică. În 1948 muzeul este preluat de statul român, fiind reorganizat pe epoci istorice, iar în anul 1971 muzeul își inaugurează noul sediu din Palatul Baroc.

În perioada 1885-1909 muzeul a editat anuare proprii, iar în 1913 primul volum de comunicări al „Societății de Arheologie și Istorie”. În 1971 a fost fondat anuarul Crisia, inițial ca publicație a Institutului Pedagogic de 3 ani din Oradea, devenită, după două ediții, a Secţiei de Istorie a Muzeului Ţării Crişurilor, cu scopul de a face cunoscute rezultatele cercetărilor de istorie şi arheologie, prin studii şi materiale referitoare în principal la judeţul Bihor. Prin valorificarea unor informaţii inedite şi interesante legate de istoria acestei părţi de ţară, în cei peste 50 de ani de existenţă, Crisia a adus o contribuţie importantă la dezvoltarea istoriografiei transilvănene.

Din jurul anului 1965 începe, prin donaţii, achiziţii, transferuri de la alte instituţii sau confiscări la frontiere, la Palatul Baroc, al doilea sediu, mărirea exponenţială a colecţiilor. În 1972 existau în total 25.314 de piese, din care 6517 erau deținute de Secția de Istorie. Dintre acestea, în anul 1975 au fost transferate la Arhivele Statului – Filiala Bihor un număr de 238 de obiecte. La sfârşitul anului 2009 patrimoniul muzeului număra 396.655 de obiecte, din care 221.756 de arheologie şi istorie.

În anul 2008 a fost înființată Secția de Arheologie, prin transferarea personalului de specialitate încadrat până atunci în Secția de Istorie, patrimoniul celor două secții ridicându-se în anul 2022 la 311.880 de obiecte.

Ca urmare a retrocedării Palatului Baroc în 2005, la 1 ianuarie 2006, s-au închis expoziţiile permanente pentru a se pregăti mutarea în noua locație. Abia în anul 2018 muzeul şi-a transferat întregul patrimoniu în clădirea de pe Strada Armatei Române nr. 1/A, fosta Garnizoană a orașului, care, astfel, devine al treilea său sediu. În 2017, Muzeul Ţării Crişurilor şi-a început activitatea în noua locație, prilej cu care au fost deschise primele cinci săli de expoziţii temporare. În august 2020 a fost inaugurat Lapidarium-ul, amplasat la demisol, în septembrie Expoziția permanentă de istorie de la etajul I, pentru ca în septembrie 2022 să fie finalizată și cea de la etajul II.

Spațiul rezervat expozițiilor permanente are o suprafață de 1318,07 mp, iar cel destinat expozițiilor temporare de 64,50 mp, fiind situat la etajul al doilea al clădirii. Din modul de proiectare și amplasare a spațiilor destinate expunerii pentru secția de Istorie și Arheologie au rezultat două trasee distincte pentru fluxul de vizitatori, ce constituie și un avantaj din punctul de vedere al protecției patrimoniului.

După cum spuneam, una dintre secțiile muzeale ce a beneficiat de sprijinul financiar al proiectului a fost și cea de istorie. Muzeul Țării Crișurilor este renumit pentru colecția sa diversă și valoroasă de artă și istorie. Printre cele mai importante piese se numără icoane, obiecte de cult, mobilier tradițional, costume populare și ceramică. Aceste exponate oferă o perspectivă fascinantă asupra tradițiilor și meșteșugurilor locuitorilor din Crișana de-a lungul timpului (secția de etnografie).

La etajul I se află opt săli de expoziții, plus coridorul, primele șapte privind arheologia.

Cele mai vechi urme de pictură rupestră din Europa Centrală

Sala 13, intitulată ZORILE CIVILIZAȚIEI: PALEOLITIC – NEOLITIC – ENEOLITIC, este dedicată celei mai îndelungate perioade din evoluția umană, ce s-a desfășurat pe parcursul preistoriei, o eră pentru care singurele informații provin doar prin intermediul descoperirilor arheologice.

Cea mai spectaculoasă descoperire aparținând paleoliticului din Bihor o reprezintă cea făcută în Peştera Coliboaia, unde au fost identificate desene realizate cu cărbune pe pereții peșterii, care ilustrează mai multe animale. Aceste desene reprezintă cele mai vechi urme de pictură rupestră din Europa Centrală (36.780-31.450 î.Hr.). Principalele activităţi ale omului din paleolitic erau vânătoarea şi culesul, fapt ce a determinat un mod de viaţă nomad, de continuă căutare a resurselor alimentare. Comunitățile umane de atunci se adăposteau mai ales în peşteri, sau lângă pereții unor stânci, iar acest fapt poate fi observat și în reprezentările obiectelor muzeale.

Ceramica este principala categorie de vestigii preistorice pe care vizitatorul le poate admira în această sală. Fiecare perioadă și areal este reprezentată de stiluri ceramice specifice, cu forme și ornamente distincte. Pe parcursul neo-eneoliticului repertoriul formelor ceramice este unul foarte bogat.

Cultul fecundității și fertilității, printre preocupările oamenilor

Existenţa idolilor antropomorfi şi zoomorfi, a sceptrelor, pare să indice o viaţă comunitar-religioasă bine închegată. Idolii zoomorfi redau foarte realist animale domestice, sălbatice şi păsări. Prezenţa acestor reprezentări indică existenţa unor sărbători şi ritualuri legate de creşterea animalelor şi de vânătoare. Idolii antropomorfi sunt mai stilizaţi şi respectă anumite canoane. Se cunosc mai ales idoli feminini, care sunt de mai multe tipuri. Acest tip de piese e strâns legat de cultul fecundităţii şi al fertilităţii. O piesă aparte o reprezintă aşa-numita tăbliţă de la Suplacu de Barcău, care este un artefact care încifrează şi transmite un mesaj cu conotaţii religioase.

Următoarea epocă, eneoliticul sau epoca cuprului, reprezintă o etapă istorică complexă, atât datorită fenomenelor economice şi sociale noi, generate de apariţia şi dezvoltarea metalurgiei cuprului, cât şi a influenţelor etno-culturale venite dinspre sud și vest.

În această perioadă este descoperită metalurgia aramei. Din cupru erau realizate piese de podoabe, precum inele, mărgele şi brăţări, dar și topoare, utilizate mai ales ca arme şi mai puţin ca unelte. Deoarece cuprul reprezintă o materie primă valoroasă şi destul de rară, el este prezent și în depozitele de tip tezaur, ce constituiau însemne ale prestigiului social al posesorilor.

Statuetele cu cap mobil, specifice perioadei eneolitice

În nord-vestul României, în ultima etapă a eneoliticului (3000-2700/2500 î.Hr.) sunt documentate două stiluri ceramice: Baden şi Coţofeni. Comunitățile asociate primului stil sunt răspândite mai ales în zona joasă de câmpie, în timp ce manifestările Coţofeni sunt întâlnite mai ales spre zonele de deal. Principalele descoperiri aparținând acestei perioade constau mai ales în ceramică, care este total diferită de perioada anterioară, atât în ceea ce privește forma, cât și decorul.

Un loc aparte în cadrul descoperirilor de tip Baden îl ocupă statuetele cu cap mobil, precum cele de la Sălacea și Săcueni și care sunt puse în legătură cu viața spirituală a populațiilor acelor vremuri.

În general, marea majoritate a descoperirilor privind aşezările acestei perioade o reprezintă locuiri modeste ca extindere în timp şi spaţiu, situaţie care indică o preponderenţă a locuirii de tip sezonier, o mobilitate crescută a unor comunităţi restrânse, determinată în principal de o anumită strategie de subzistenţă și anume păstoritul.

Templul megaron de la Sălacea, simbol al arhitecturii sacre din epoca bronzului

Pașii ne poartă spre următoarea epocă: cea a bronzului, căreia îi este dedicată în întregime Sala 14, intitulată EPOCA BRONZULUI (CULTURA OTOMANI). HALLSTATT-UL.

Din punct de vedere al evoluției în timp, Epoca Bronzului este împărțită în trei perioade distincte: Epoca Bronzului Timpuriu (cca. 3500 – 2300/2200 î. Hr.), Epoca Bronzului Mijlociu (cca. 2300/2200 – 1500 î.Hr.) și Epoca Bronzului Târziu (cca. 1500/1200- 1150 î. Hr.), fiecare etapă fiind caracterizată de fenomene cultural-istorice diferite și de evoluții care conferă sub-etapelor Epocii Bronzului extensii diferite în timp și spațiu.

Prima parte a Expoziției este dedicată metalurgiei (bronzului și a aurului), precum și templului megaron de la Sălacea. Conform parcursului cronologic, vitrina lungă prezintă evoluția metalurgiei bronzului, ilustrată de evoluția pieselor din cupru, bronz arsenical și bronz propriu-zis, evoluție care în timp acoperă peste două milenii.

Aparținând arhitecturii sacre și fiind singura descoperire de acest fel din Țara Crișurilor, templul megaron de la Sălacea ne apare reconstituit la scară conform planurilor realizate de Nicolae Chidioșan și Ivan Ordentlich la sfârșitul anilor ’60. Din punct de vedere cultural, templul aparține descoperirilor definite de stilul ceramic Otomani.

Finalul Epocii Bronzului este definit de schimbarea repertoriului ceramic, restrângerea acestuia și folosirea unor noi tehnici ornamentale și implicit apariția unor noi tipuri de ornamente. Din punct de vedere a metalurgiei bronzului și a aurului constatăm o explozie și o generalizare la scară mare. Tot în această perioadă, apar și primele piese din fier care prefigurează noua epocă, cea a Fierului, caracterizată mai ales de descoperirile de la Tășad, Șuncuiuș sau cele de la Oradea – Rulikowski.

Sala 15 – ORIZONTUL CELTIC AL EPOCII LA TÈNE

Primele grupuri celtice au venit în Transilvania din zona Dunării Mijlocii înspre mijlocul secolului IV î.Hr. și începutul secolului următor, localnicii fiind asimilați în sânul noilor comunități. Comunitățile erau organizate în familii sau clanuri ce locuiau în așezări nefortificate.

Așezările rurale contrastează cu imaginea unei societăți războinice sugerată de scrierile antice și armele din morminte. Prezența armelor este legată de acțiunile de mercenariat întreprinse de războinicii celți în Peninsula Balcanică. După o existență de aproximativ 150-200 de ani, locuirea celților în Transilvania se încheie brusc, dispariția lor fiind explicată prin retragerea înspre zonele de origine în condițiile ascensiunii comunităților dacice.

Sala de expoziție dedicată celților este structurată pe două paliere: civilizația celtică din Europa vestică și centrală prezentată prin intermediul imaginilor virtuale, ce servesc ca fundal pentru oglindirea specificului comunităților transilvănene, reprezentat prin piesele din vitrine. Piesele de la necropolele din Tărian și Curtuișeni spun povestea autentică și specifică civilizației celtice transilvănene.

Sala 16 – DACII ÎN PERIOADA LA TÈNE. COMUNITĂȚILE EPOCII ROMANE

Sau moștenirea dacică. Așa am putea intitula această sală plină de bogății inestimabile, ce ne leagă de rădăcinile noastre istorice. Această perioadă cronologică (începând cu secolul I î.Hr., până la secolul IV d.Hr.) este reprezentată, în primul rând, de vestigii arheologice descoperite în județul Bihor, cum ar fi vase ceramice din lut ars, podoabe din argint, unelte de fier și mărgele de sticlă. Descoperirile recoltate în urma cercetărilor arheologice efectuate în județul Bihor se pot împărți în două perioade cronologice, care sunt delimitate de un eveniment istoric foarte importat, și anume ocupația romană.

Descoperirile atribuite dacilor (clasici) se datează în secolele I î.Hr. și I/II d.Hr., începând de la domnia lui Burebista (82–44 î.Hr.) și se termină cu înfrângerea lui Decebal (87–106 d.Hr.). Câteva piese arheologice din această perioadă au fost descoperite în Cefa, Girișu de Criș, Hodoș și Sântandrei.

Materiale ceramice și diferite unelte din fier specifice perioadei au fost descoperite, de asemenea, într-un număr mai mare la fortificația dacică de la Tășad – Cetățeaua. Zona a fost locuită și în preistorie, iar la începutul secolului I î.Hr. o populaţie dacică recunoaşte avantajele oferite de poziţia tactică a dealului. În această perioadă, geto-dacii ajung la apogeul puterii politice și economice, așa cum este atestat de tezaurele/podoabele din argint. În județul Bihor au fost descoperite mai multe piese confecționate din argint, cum ar fi brățara spiralică cu palmete decorate cu motive în relief realizate prin ștampilare, fibule cu noduri și diferite tipuri de brățări.

Podoabele de argint expuse provin din patru situri arheologice diferite, precum Drăgești, Tășad, Oradea și Sacalasău Nou.

Moștenirea romană în Muzeul Țării Crișurilor

După învingerea geto-dacilor și înființarea provinciei romane Dacia de către împăratul Traian (98 – 117 d.Hr.), structura socială a regiunii se schimbă evident din cauza venirii romanilor (gospodari, negustori, mineri) dinspre vest. Regiunea Crișurilor Repede și Negru nu a făcut parte de provincia romană Dacia, așadar s-au format mai multe mici grupuri de comunități necontrolate și nesupravegheate, care sunt numite în literatura de specialitate daci liberi.

Multe artefacte de epoca romană au ajuns în colecția muzeului nostru la sfârșitul sec. XIX, dintre care o bună parte au fost donate de canonicul Rómer Flóris și de colecționarul Középesy Gyula. Aceste piese provin de pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, cel mai probabil din Apulum (Alba-Iulia) și Porolissum (Zalău). Cele mai spectaculoase piese sunt oalele cu două torți, cărămizi ștampilate, statuetele de marmură și fragmentele de terra sigilata (castron de culoare roșie de foarte bună calitate ornamentat cu scene de luptă și cu motive florale) etc.

Ceramica sarmiților, descoperită în mai multe situri arheologice din Bihor

Între secolele I-II d.Hr. apare o populație iraniană nomadă, sarmații, în Câmpia Panonică. Inițial, sarmaţii locuiau la nordul Pontului Euxin (Marea Neagră), dar treptat, încep să migreze spre sud și spre vest, având relații comerciale și politice directe cu romanii. Prin această cale au ajuns foarte multe podoabe de import, în Câmpia Crișurilor, cum ar fi fibulele de bronz (cu capete de ceapă) și cele de argint. Sarmații au avut un tip ceramic specific, vase din pastă mai fină de culoare gri, care au fost descoperite în nenumărate situri arheologice din județul Bihor (Biharia, Valea lui Mihai, Oradea etc.). Din această categorie de produse fac parte și vasele de provizii.

Spectaculoasele vase din argint , cap de afiș în Sala 17 – EPOCA MIGRAȚIILOR

Sala prezintă perioada cuprinsă între secolele V–VII/VIII, caracterizată prin contactul dintre populaţiile de sorginte daco-romană, rămase în regiune după retragerea administraţiei imperiale romane în anul 271 d. Hr., şi câteva dintre marile valuri ale migratorilor veniţi din stepele asiatice: hunii, gepizii, avarii, la care se adaugă semnificativul impact al convieţuirii cu populaţiile slave.

Exponatele cele mai interesante şi valoroase din această sală sunt cele două vase din argint descoperite întâmplător în anul 1970 în locul numit „Tricer” din hotarul localității Tăuteu/Tăuteni, situată pe Valea Bistrei, afluent al râului Barcău, în partea de NE a judeţului Bihor. Acestea sunt confecționate din tablă de argint, inițial aurite și ornamentate în tehnica „aurepoussé”, adică decorul a fost obținut prin suprapunerea tablei de argint pe o matriță cu motivele decorative în relief și ciocănirea succesivă, dinspre interior, ulterior fiind obținută și forma premeditată pentru vasul respectiv. Din astfel de căni (oenochoe) se turna vinul. Sunt decorate cu scene mitologice, care fac trimitere la renumitele sărbători dedicate zeului vinului și al viței-de-vie, Dionysos, la greci, și Bacchus, la romani. Ambele căni au fost reparate la un moment dat, în vechime. Provin din ateliere romane târzii, probabil de pe coasta orientală a Mării Mediterane, fiind confecționate în a doua jumătate a secolului al IV-lea d. Hr. sau la începutul secolului următor.

Locuința tipică arealului bihorean poate fi descoperită în Sala 18

Sala dedicată habitatului medieval timpuriu în arealul bihorean marchează în fapt debutul organizării statale în regiune, moment deosebit de important, petrecut după secole îndelungi de treceri succesive ale migratorilor. Trebuie menţionate, de asemenea, primele contacte cu maghiarii, stabiliţi de curând în Câmpia Pannoniei.

Sala reflectă intervalul temporal al secolelor IX–XI/XII, cu realităţile vieţii cotidiene din acele secole, cu un interesant şi foarte rar mormânt dublu de înhumaţie, descoperit in situ la Sălacea şi reconstituit aici. La cumpăna mileniilor I şi II în Crişana se ajunsese în stadiul organizării politice.

Reşedinţa ducatului era cetatea de pământ de la Biharia (castrum Byhor), la 14 km nord de Oradea, numele de Bihor extinzându-se asupra întregului ducat. Fortificaţia, de tip castrens, în suprafaţă de 17.250 mp, are formă patrulateră cu laturi aproape egale de 117,5 m. Valurile de pământ ajung până la 33 m grosime, înălţimea lor este de 12-15 m, iar şanţurile, late de 20 m, erau umplute cu apă.

În sală este reconstituită o locuinţă tipică arealului bihorean, cu bune analogii într-o regiune extrem de extinsă pe întreaga suprafaţă a Europei Centrale. Cercetările arheologice au evidenţiat trei tipuri de locuinţe: de suprafaţă, semi adâncită şi adâncită (bordei), locuinţa semi adâncită fiind cea mai des întâlnită.

Sala simbolurilor din perioada COMITATULUI BIHOR ÎN EVUL MEDIU

Cercetările istorice care şi-au propus studierea formării comitatelor medievale din regiune se confruntă aproape întotdeauna cu sărăcia izvoarelor documentare. De sorginte occidentală, instituţia comitatului a fost una caracteristică Regatului maghiar de-a lungul întregului Ev Mediu.

Începutul comitatului bihorean constituie un subiect de dispute istoriografice. Unii istorici au declarat comitatul de pe Crişuri ca fiind unul timpuriu, cu datări încă din primii ani ai secolului al XI-lea (1003), în contextul în care episcopia catolică de Bihor este socotită ca fiinţând încă din acel an. Alţi cercetători înaintează anul 1067 ca debut al acestuia, când documentele amintesc un anumit Stephani Byhariensis comitis. În anul 1111 este pomenit un alt comite, Saul. Dincolo de aceste polemici, faptul că Bihorul era unul dintre comitatele „uriaşe” ale Regatului maghiar este o realitate incontestabilă.

La sfârşitul secolului al XV-lea, comitatul bihorean îngloba 14 cetăţi, 18 oraşe şi târguri, şi nu mai puţin de 520 de sate, fiind în continuare unul dintre cele mai mari din regiune. Tulburările pricinuite de expansiunea otomană de după anul 1526 în centrul Europei au dus la severe mutaţii în geografia istorică a regiunii. Comitatul bihorean, loc al aşa-numitelor „Părţi ale Ungariei” (Partium) – în fapt comitatele aflate la est de Tisa –, a oscilat pentru scurt timp în faţa opţiunii apartenenţei politice: ataşarea la Imperiul Habsburgic sau la Transilvania. În cele din urmă, Dietele succesive ale acestor comitate au hotărât în anul 1544 alipirea de Transilvania, realitate care a continuat până în anul 1660, când turcii au ocupat Oradea şi Bihorul, transformându-le în paşalâc. După anul 1688, când instituţia comitatului a fost restabilită în Bihor, dar mai ales din 1692, când Oradea a fost cucerită de oştile austriece, Bihorul este desprins de Transilvania de către noile autorităţi, fiind înglobat din punct de vedere administrativ Ungariei. Momentul reprezintă tocmai intrarea regiunii în premodernitate.

Sala 19 este dedicată acestei instituţii medievale încearcă să redea o parte a celor mai importante simboluri ale Evului de Mijloc: cavalerul, arma şi cetatea, toate având o îngemănare inextricabilă. Cu ajutorul pieselor deţinute în patrimoniul muzeului, sunt redate toate aceste componente ale simbolisticii unui interval de timp întins pe multe secole. Creaţie exclusiv europeană de sorginte creştină, cavalerii medievali sunt printre cei mai celebri războinici din toate timpurile. Înconjuraţi de o aură mistică, ghidaţi după un adevărat cod al onoarei, aveau parte la investitură de un ceremonial fastuos, dar extrem de strict reglementat. Indiferent de viaţa pe care a avut-o înainte de investitură, prin jurământul ritualic ei se vor subordona strict preceptelor însuşite prin legământ. Arma a fost pentru cavalerii evului de mijloc un obiect indispensabil, adevărată piesă de cult.

Cetatea este un alt simbol reprezentativ pentru un interval de timp, care cel puţin în cazul Bihorului s-a întins peste mai bine de opt secole. Bihorul nu este din punct de vedere al „încastelării” un teritoriu privilegiat. Au fost inventariate doar 10 cetăţi care astăzi mai sunt vizibile, fiind într-o stare mai mult sau mai puţin avansată de ruinare (Adrian, Biharia, Cheresig, Finiş, Oradea, Piatra Şoimului, Pomezeu, Salonta, Săcueni şi Şoimi), cărora se adaugă alte cinci care au existat, fiind menţionate documentar, dar urma lor a dispărut din varii motive (Batăr, Diosig, Palota, Sânnicolau Român şi Sâniob).

Sala 20 – MEŞTEŞUGURI, COMERŢ ŞI VIAȚĂ COTIDIANĂ ÎN COMITATUL BIHOR

Ca să înțelegi o comunitate, trebuie să-i cunoști valorile, obiceiurile, tradițiile și punctele de interes. Sala 20 ne introduce în aprofundarea faimei Comitatului Bihor în Evul Mediu, ce s-a datorat atât târgurilor anuale ce s-au ţinut cu ocazia sărbătorilor creştine de peste an, cât și celor săptămânale. La Oradea erau comercializate inclusiv produse originare din Asia, Orientul Mijlociu, Europa de Răsărit şi Apus deopotrivă, dar şi ale breslelor locale, care funcţionau încă din secolul al XVI-lea, sau provenind din satele meşteşugărești de zonă.

Oradea este cucerită de otomani în 1660, iar timp de 32 de ani va fi sediul unui paşalâc, existenţa unei intense vieţi economice în această perioadă fiind dovedită şi de numeroasele târguri, frecventate de un mare număr de negustori veniţi din toată Europa centrală, dar mai ales din cea de răsărit. După 1692 Oradea va intra sub stăpânirea habsburgică, astfel că orașul va fi racordat la reţeaua comercială din Europa Centrală, cu terminale în Germania şi Italia.

Un prim spațiu expozițional este dedicat activității breslelor – asociații profesionale alcătuite din meșteri calificați din aceeași branșă sau din branșe înrudite, constituite în scopul protejării intereselor economice proprii. Aici se regăsesc sigilii ale breslelor orădene, privilegii imperiale, documente care atestă calitatea de membru al unei bresle, iar în colțul dedicat acelorași asociații sunt expuse lăzi de breaslă și broderie. Urmează reconstituirea unui interior din secolul al XVII-lea, precum și expunerea unei garnituri de podoabe nobiliare, dar și a unor obiecte decorative provenind din colecția episcopului Arnold Ipoly (1823-1886): cupă din scoica Nautilus, cupe din ou de struț, ferecate în argint aurit, căni cu decorații din fildeș, din lemn sau fier, unelte dintr-un atelier de curelărie, table de convocare a breslașilor orădeni, diferite vase, sumane românești și maghiare, forme din metal și tipare din lemn pentru turtă dulce, fiind reconstituit și un atelier de olărit.

Tot în această sală sunt prezentate și monedele care au circulat în acest areal, în perioada secolelor XIV-XVIII, începând cu tezaurul monetar de la Batăr, denari și parvi bătuți de regele Sigismund de Luxemburg (1387-1437), continuând cu taleri din tezaurul monetar de la Oradea-Dealul Viilor (sec. XVI), guldeni din tezaurul monetar de la Cheșereu (sec. XVII), multipli de creițari și groși din tezaurul de la Dușești (sec. XVII) și până la moneda de 7 creițari bătută în 1764 de împărăteasa Maria Tereza, găsită în timpul restaurării în lada de breaslă din fier expusă în colțul breslelor.

Într-o altă vitrină se regăsesc accesorii pentru servirea mesei realizate din argint, argint aurit sau alpaca (veselă și tacâmuri, vase pentru cafea și ceai, boluri, platouri, sfeșnice, bomboniere), provenind din colecția Stubenberg, Săcueni (sec. XVII-XIX), alături de pahare din sticlă sau căni din aramă.

Sala momentelor cheie: ISTORICUL MUZEULUI– REPERE TEMPORALE

Sala 21 prezintă principalele etape în evoluția instituției muzeale, de la înființarea Societății de Arheologie şi Istorie a Comitatului Bihor şi a oraşului Oradea și până la sediul actual.

În 1896, a fost inaugurată la Oradea prima clădire special destinată unei instituţii muzeale, aflată pe actuala stradă Muzeului, nr. 4. În anul 1947 a fost deschisă publicului noua expoziţie de bază, iar în 25 martie 1953 începe reinventarierea întregului patrimoniu al muzeului, a cărui denumire era Muzeul Regional „Petőfi-Bălcescu”. În anul 1955 a fost inaugurat Muzeul Memorial ,,Ady Endre”, iar în 1964 Muzeul Memorial ,,Iosif Vulcan”. La 17 ianuarie 1971 şi-a deschis porţile Muzeul Ţării Crişurilor în Palatul Baroc. Ca urmare a retrocedării acestei clădiri către Episcopia Romano-Catolică, în 2005, Muzeul Ţării Crişurilor a dobândit un nou sediu, clădirea principală a Garnizoanei Oradea, aflată în Calea Armatei Române nr. 1/A. În anul 2018, întregul patrimoniu al muzeului a fost mutat în această clădire, care a devenit cel de-al treilea său sediu.

La 1 decembrie 2008 a fost inaugurat Muzeul Memorial ,,Aurel Lazăr”, iar în 15 noiembrie 2019, Muzeul Țării Crișurilor devine proprietar, prin testament, a viitoarei Case Memoriale ,,Familia Dr. Ioan Chișiu și dr. Stela Chișiu Mangra”.

Pe parcursul expozițional pot fi admirate fotografii din fostele expoziții ale muzeului, bilete de intrare în muzeu sau vechile ghiduri ale expozițiilor permanente.

ARTEFACTE GRECEȘTI vechi de 2.500 de ani

Sala mai adăpostește comori antice, precum artefacte grecești și egiptene. Vasele grecești prezentate aici au intrat în colecția Societății de Arheologie și Istorie a comitatului Bihor și a orașului Oradea în secolul al XIX-lea, fiind achiziționate din sudul Italiei. O mare parte a vaselor este realizată de meșteri olari în epoca greacă clasică și helenistică, așadar unele piese au aproape 2500 de ani. Totodată, din rândul acestor vase grecești sunt și câteva exemplare contrafăcute (falsificate). Majoritatea materialelor reprezintă ceramică attică, apărând din al doilea sfert al secolului VI î. Hr. În Grecia arhaică și a epocii clasice, precum și în coloniile din Mediterana sau Marea Neagră, au circulat produsele ceramice attice, realizate în centrul ceramic de la Atena.

Peste 60 de ARTEFACTE EGIPTENE se află în patrimoniul muzeal

Muzeul Țării Crișurilor posedă în colecțiile sale peste 60 de piese egiptene antice originale, confecționate din bronz, gresie calcaroasă sau din faianță verde. Prin obiectele expuse (statuete de bronz ale divinităților, zei cu cap de animal, fragment de statuetă umană din bazalt, mărgele, amulete mici votive, amulete din bronz sau faianță verde, vas din marmură cu hieroglife, placă dreptunghiulară cu reprezentarea lui Horus, statuete funerare), sunt oferite câteva repere privind istoria și cultura egipteană veche, cu scopul de a resuscita interesul vizitatorilor pentru această civilizație care a existat încă din mileniul III î. Hr.

Mai departe în timp cu piesele expoziției permanente a Secției de Istorie

Expoziția permanentă a Secției de Istorie din cadrul Muzeului Țării Crișurilor, amenajată la etajul al doilea, ilustrează aspecte din perioada modernă și contemporană a arealului Țării Crișurilor. Pe coridorul comun cu Secția de Artă sunt reliefate ipostaze din Comitatul Bihor, organizare administrativ-teritorială sub care acest teritoriu a fost cunoscut până în 1920. Pe partea din stânga, după peretele pe care a fost postat textul explicativ, au fost evidențiate principalele orașe din cadrul Comitatului, începând cu cel mai important, Oradea. Pe partea dreapta, încastrate în perete, au fost montate vitrine ce găzduiesc obiecte de artă decorativă.

Pe coridorul intitulat Oradea pe drumul modernizării, pereții din partea stânga au fost acoperiți cu tapet, în care au fost reprezentate clădirile mai importante din oraș, cât și o descriere a Pieței Ferdinand, în timp ce în dreapta s-a creat un brâu în care au fost descrise 14 obiective amplasate în Piața Unirii, fotografii de epocă ale acestora rulând în monitoarele amplasate în casetele adiacente.

Sala dedicată tematicii Culte, învățământ și cultură în Comitatul Bihor cuprinde vitrine, în care sunt expuse obiecte de cult, cărți religioase, pergamente, manuale școlare, planiglob, documente referitoare la asociații culturale sau personalități care s-au remarcat în acea perioadă.

Viață economică în Comitatul Bihor. Modernitate sub semnul diversității este intitulat următorul spațiu expozițional, în care sunt prezentate aspecte referitoare la comerț, întreprinderi industriale, sistem bancar, târguri, piețe, în vitrine fiind expuse bancnote, monede, acțiuni, o mașină de scris, un aparat muzical sau obiecte din sticlă provenind din Fabrica de la Pădurea Neagră.

Bihorul între democrație și totalitarism reflectă  perioada de după Primul Război Mondial și până la instaurarea regimului comunist. După reliefarea unor aspecte referitoare la crearea României Mari și integrarea Bihorului în structurile statului român prin instituții, învățământ și promovarea culturii româneștii, s-a trecut la reconstituirea unor interioare interbelice orădene (bucătăria, salonul, sufrageria), pentru ca un spațiu distinct să fie atribuit celui de-Al Doilea Război Mondial.

O altă sală este dedicată Colecției de fotografie veche, care acoperă o perioadă de circa 100 de ani, începând din anii 1860. Prin urmare, sunt fotografii din perioada Imperiului Austro-Ungar, a Regatului României și din primul deceniu al României comuniste, realizate în ateliere fotografice orădene, dar și în alte orașe europene. În vitrinele de diferite dimensiuni sunt expuse fotografii, vechi albume fotografice, aparate și recuzită fotografică, documente și cărți, iar pe televizor rulează portrete ale unor oameni obișnuiți, fotografii realizate în ateliere bihorene.

Sala dedicată Colecției de istorie a farmaciei a presupus reconstituirea unei vechi farmacii. Astfel, pe lângă mobilierul specific farmaciei, vizitatorii pot admira cărți medicale, note de plată, facturi, rețete, ustensile și sticlărie de laborator, vase, balanțe și alte instrumente pentru măsurat, mojare din fontă, bronz și faianță, cutii și tuburi pentru medicamente, vase și borcane de farmacie din sticlă, lemn și porțelan.

Totodată, a fost amenajată și sala de expoziții temporare de la același etaj, care momentan este axată pe reliefarea perioadei comuniste și a vizitelor de lucru ale soților Ceaușescu în Oradea și Bihor (Nicolae Ceaușescu și Bihorul. Vizite oficiale și cultul personalității), care cuprinde panourile din vechea expoziție a Muzeului Țării Crișurilor, precum și fotografii, albume, documente și periodice, steaguri sau uniforme de pionier din colecția muzeală.

În săli au fost montate panouri cu texte explicative și touchscreen-uri, ce oferă vizitatorilor posibilitatea de a accesa informații mai detaliate despre tematica reliefată sau obiectele expuse.

Ai TOATE argumentele ca să descifrezi istoria regiunii Crișana!

Acestea sunt doar câteva dintre argumentele prin care dorim să vă stârnim curiozitatea de a vă programa o incursiune în timpuri și istorie la cea mai valoroasă instituție de cultură din NV României! Este mai mult decât evident că Muzeul Țării Crișurilor din Oradea oferă nu doar o experiență memorabilă, ci reprezintă o destinație în sine pentru iubitorii de cultură, istorie și artă.

„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a Guvernului României”.

Contact:

Str. Armatei Române nr.1/A,

cod: 410087, Oradea, jud. Bihor

tel. secretariat: 0259/706101 fax: 0259/479918

e-mail: contact@mtariicrisurilor.ro

Program de vizitare:

LUNI – ÎNCHIS

MARȚI-DUMINICĂ:

1 APRILIE – 31 OCTOMBRIE: 10.00 – 18.00

1 NOIEMBRIE – 31 MARTIE: 9.00 – 17.00

Programul de vizitare al VIVARIULUI

MARȚI-DUMINICĂ:

1 APRILIE – 31 OCTOMBRIE: 10.00 – 17.00

1 NOIEMBRIE – 31 MARTIE: 9.30 – 16.30

Ultima intrare în muzeu se face cu 30 de min. înainte de ora de închidere. Menționăm că vizitarea tuturor expozițiilor durează minim o oră.

Preț bilete expoziții permanente: Adulți: 15 lei/pers. Copii peste 4 ani, elevi, studenți, pensionari: 5 lei.

Preț bilete expoziții temporare: Adulți: 10 lei/pers. Copii peste 4 ani, elevi, studenți, pensionari: 5 lei.

Preț bilete Vivariu: Adulți: 15 lei/pers. Copii peste 4 ani, elevi, studenți, pensionari: 10 lei.

Taxă ghidaj la expozițiile din Muzeul Țării Crișurilor pentru grupuri de minimum 15 persoane – Adulți: plus 10 lei/bilet; Elevi, studenți, pensionari: plus 5 lei/bilet. La Vivariu nu se face ghidaj.

Intrarea este gratuită la toate expozițiile pentru copiii până la 4 ani, copiii din casele de asistență socială, veteranii de război, persoanele cu handicap, lucrătorii actuali şi pensionarii din rețeaua muzeistică națională.

Programări vizite ghidate: Marți – Duminică; 09.00 – 17.00: 0771 740 400

Programări activități educative: 0772 081 499

Biblioteca muzeului funcționează după următorul program:

Luni-Vineri – 8.00-16.00; Sâmbătă, Duminică – Închis.

DATE DE CONTACT:

MANAGER DE PROIECT

Nume, prenume: Mihai Palcu

Funcție: Șef Birou Investiții – Direcția Tehnică – CONSILIUL JUDEȚEAN BIHOR

Număr de telefon: +40259 417950, Număr de fax: +40259 410 182

Adresa Poștă electronică: directia_teh@cjbihor.ro

Date de contact beneficiar:

Adresa: Oradea, Parcul Traian nr. 5, Tel: 0259 410181, Fax: 0259 410 182 , Mail: registratura@cjbihor.ro