noiembrie 2, 2024 22:25

OFICIAL: S-a deschis Orașul Faptelor Bune

Orașul Faptelor Bune și-a deschis oficial porțile în inima Târgului de Crăciun Oradea. Timp de 7 zile și 7 nopți, casa instalată în Piața Unirii, în imediata apropiere a bradului de Crăciun, va găzdui DJ-ii Radio Zu, ce vor emite LIVE, din Oradea! Târgul de Crăciun Oradea devine astfel, pentru a patra oară, gazdă pentru Orașul Faptelor Bune, organizat de Radio ZU cu sprijinul Visit Oradea și al Primăriei Municipiului Oradea.

Cei opt DJ Radio ZU – Mihai Morar, Daniel Buzdugan, Adi Mihăilă „The Hitman”, Răzvan Popescu, Cuza, Raluca Benavides, Emma și Tea Teodorescu – sunt pregătiți pentru un nou maraton de fapte bune.

La intrarea în casă, Mihai Morar a citit versurile care se află pe clădirea Palatului Episcopal Greco-Catolic Oradea, spunând că este un motto foarte bun pentru Orașul Faptelor Bune: „Mărire întru cele de sus Lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bună învoire.”

Pentru ediția din acest an a Orașului Faptelor Bune vor urca pe scena centrală cei mai îndrăgiți artiști români ai momentului: Smiley, Loredana, The Motans, Andra, Guess Who, Andia, Alina Eremia, Spike, Mira, Irina Rimes, Andrei Bănuță, Alexia, Nicole Cherry, Cabron, Lora, Raluka, Juno, The Urs, AMI, Adi Istrate, Holly Molly, Misha Miller, Raresh, Zodier, DJ Project, Jo și Marios Fresh.

Seria concertelor începe în seara aceasta, de la ora 20:00, cu The Motans, Zodier, Lora, Rareș și Adi Istrate & Holy Molly (care vor urca pe scena din Piața Unirii aleatoriu), iar duminică vor urca pe scenă: Nicole Cherry, Raluka, Jo, Andrei Bănuță.

Programul concertelor va fi anunțat în fiecare zi pentru ziua următoare, pe platformele Radio Zu, din 16 până în 22 decembrie.

Evenimentul Orașul Faptelor Bune este organizat de Radio ZU și Visit Oradea, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea.