februarie 23, 2024 07:47

44% din investițiile orădene din 2023 au fost realizate cu fonduri europene!

Echipa de conducere a Direcției Management Proiecte cu Finanțare Internațională (DMPFI) din cadrul Primăriei Oradea a prezentat joi, 25 ianuarie, raportul de activitate pentru 2023. Echipa care face minuni în #Oradea și transformă orașul de la an la an, a fost reprezentată la întâlnirea cu presa de către Marius Moș, director executiv, respectiv Ovidiu Guler, director adjunct.

În debutul conferinței, primarul Florin Birta a ținut să sublinieze ceea ce orice orădean a putut să constate: anul 2023 a fost anul cu cele mai mari investiții pe care Oradea le-a avut de la Revoluția din 1989 și până în prezent, fiind în același timp un an complicat în care s-au suprapus două cicluri de finanțare, în sensul că au trebuit încheiate proiectele din perioada de finanțare 2014-2020, respectiv au trebuit depuse cele pentru perioada actuală, 2021-2027, în care statele Membre ale Uniunii Europene vor avea la dispoziție 1,8 trilioane euro. De asemenea, între timp a mai apărut și programul de finanțare prin PNRR, pentru care  s-a lucrat la pregătirea mai multor proiecte. Unul dintre aceste proiecte îl reprezintă construcția noului Spital de boli infecțioase de pe strada Vlădeasa, pentru care s-a semnat contractul de finanțare la finele anului trecut, acesta fiind este cel mai mare proiect din istoria Municipiului Oradea: 135 milioane de euro! Proiectului de realizare a noii unități spitalicești va demara în acest an.

”Doresc să mulțumesc echipei DMPFI pentru tot ceea ce au făcut de la înființare și până acum. Este clar că fără fonduri europene Oradea nu avea cum să se dezvolte așa cum a făcut-o, iar fără munca lor de zi și noapte nu aveam de unde să aducem acești bani, astfel încât să implementăm toate aceste proiecte. Ca să înțelegeți ce a însemnat anul 2023 pentru municipiul Oradea, trebuie să spunem că acesta a fost anul cu cele mai mari investiții pe care Oradea le-a avut de la Revoluție și până în prezent:  918 milioane lei a fost valoarea investițiilor, aproximativ 184 milioane de euro. Din cei 184 mil euro, 55% sunt din fonduri nerambursabile, bani de la Uniunea Europeană sau cofinanțări aferente de la bugetul de stat. Până anul trecut, anul cu cele mai mari investiții a fost 2015, când se încheia un alt ciclu de finanțare, atunci având investiții de 628,9 milioane lei, aproape 125 milioane de euro”, a precizat primarul Florin Birta.

Directorul Marius Moș a trecut în revistă cele mai importante proiecte.

”În anul 2023 s-a lucrat la 116 proiecte în valoare de peste un 1 miliard de euro, proiecte aflate în diferite stadii (implementare, depuse spre finanțare sau în proiectare). Direcția de Management Proiecte cu Finanțare Internațională a ajuns la un portofoliu de peste 1,4 miliarde de euro în cei 15 ani de la înființare, fiind semnate 171 contracte de finanțare. Totodată, 2023 este anul în care am redeschis circulația în zona Centrului Civic, s-a schimbat înfățișarea spitalelor și s-au oferit condiții mai bune prin finalizarea  lucrărilor de eficență energetică de la Spitalul Județean, s-a achiziționat sistemul de telemedicină care pune în legătură marile spitale, am început extragerea apei geotermale la Nufărul I, s-au finalizat lucrările la incubatorul de afaceri din str. Louis Pasteur, s-au finalizat lucrările la centrul pentru copii din zonele marginalizate din Calea Clujului, s-a pus în funcțiune punctul termic din zona noii săli polivalente, s-a semnat contractul pentru furnizarea a 9 tramvaie și s-a reușit finalizarea Terminalului Intermodal de pe Calea Borșului”, a detaliat directorul Marius Moș.

Un top 10 al investițiilor din anul 2023, ne arată că nouă dintre acestea sunt pe fonduri nerambursabile.

Anul acesta vor demara investiții importante în sănătate și educație pe fonduri europene. Astfel, se are în vedere dotarea cu mobilier nou și echipamente a tuturor unitățilior de învățământ din Oradea. Pe PNRR  sunt semnate 26 contracte de finantare pentru reabilitarea unitatilor de invatamant, acestea fiind în valoare de 94 mililioane euro. Totodată, nouă unitati de învățământ sunt depuse spre finantare prin Programul Regional Nord Vest 2021- 2027 în valoare de 55 milioane euro.

Directorul adjunct al DMPFI, Ovidiu Guler a explicat situația cererilor de rambursare.

“În primele două luni ale anului 2024 vom depune 29 de cereri de rambursare în valoare de 320 milioane lei. Aceste cereri de rambursare sunt aferente cheltuielilor efectuate în cadrul proiectelor până la finalul anului 2023. Se lucrează până la o săptămână sau chiar două pe o cerere de rambursare” a precizat directorul adjunct Ovidiu Guler.

Printre proiectele în pregătire, directorul Marius Moș a enumerat: Coridorul de Mobilitatea Republicii – Magheru (etapa I – Zona Crișul), Coridorul de Mobilitatea Republicii – Magheru (etapa II – Zona Gării), Grădina Termală Ioșia, Grădina Termală Nufărul, Autobază nouă în Parcul industrial II, Achiziție de autobuze electrice.  

Pentru a vedea amploarea proiectelor realizate de cei 24 de angajați din echipa magică de proiecte din Primăria Oradea, puteți descărca fișierul atașat pentru a avea raportul detaliat!