iunie 13, 2024 05:36

O nouă ediție a galei „Antreprenor pentru Bihor”. Cine sunt principalii contribuabili pentru Oradea și Bihor?

Primăria Municipiului Oradea, Consiliul Județean Bihor și Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) au organizat mierxuri, 24 ianuarie, la sala de evenimente a celui mai nou incubator de afaceri din NV României – „Cresc Oradea Mare” – o nouă ediție a evenimentului Gala „Antreprenor pentru Bihor”. Ca-n fiecare an, municipalitatea orădeană organizează un eveniment dedicat mediului de afaceri, prin care, într-un mod simbolic, premiază societățile comerciale care își aduc cel mai mare aport la bugetul local.

Față de anii trecuți, în cadrul ediției din acest an, au fost premiați primii 10 contribuabili la bugetul local al municipiului Oradea pe anul 2023, respectiv cele mai mari 10 companii din județul Bihor, în funcție de cifra de afaceri publicată pe anul 2022.

În deschiderea evenimentului, directorul ADLO, Alina Silaghi, a făcut o scurtă prezentare a proiectelor finalizate anul trecut, situația actuală a parcurilor industriale din județul Bihor. Valoarea totală a investițiilor atrase în parcurile industriale până în prezent este de peste 580.000.000 euro, 122 companii rezidente și un număr total de 10.200 de locuri de muncă create.

Primarul municipiului Oradea, Florin Birta, a mulțumit tuturor companiilor pentru contribuțiile la bugetul local, subliniind și investițiile realizate anul trecut de către municipalitate împreună cu Consiliul Județean Bihor, în valoare de peste 500 milioane euro, în infrastructura municipiului și a județului.

În ceea ce privește premiile acordate din partea Consiliului Județean Bihor, acestea au fost înmânate de către vicepreședintele Mălan către următoarele companii, topul fiind alcătuit în funcție de cifra de afaceri pe anul 2022:

1. CELESTICA ROMÂNIA

2. AGROIND CAUACEU

3. VOTROM

4. TRANSMEC RO

5. TRANSILVANIA GENERAL IMP-EXP

6. OPTIMEDIA

7. MADRUGADA COM

8. UNIOIL

9. EBM PAPST AUTOMOTIVE & DRIVES ROMANIA

10. PGS SOFA & CO

Viceprimarul Marcel Dragoș a înmânat, la rândul său, premiile primilor 10 contribuabili la bugetul local pe anul 2023, respectiv:

  1. PLEXUS SERVICES RO
  2. GRUP PRIMA
  3. CONNECTRONICS ROMÂNIA
  4. GRUP PLASTOR
  5. FAIST MEKATRONIC
  1. PUREM ORADEA
  2. ANDREAS STIHL POWER TOOLS
  3. RCS & RDS
  4. NIDEC ORADEA
  5. GRUP H ESSERS

În anul 2023, suma totală a contribuției primilor zece contribuabili la bugetul local a fost de 39.808.530 lei.

Premiile pentru investiția anului în parcul industrial II din Oradea au fost acordate companiei AMER SPORTS RO SRL, pentru o investiție asumată de peste 6 milioane euro și societății ROX DAVI 2007 SRL, pentru o investiție cu capital 100% românesc în valoare de 5,7 milioane euro.

Cele două premii pentru responsabilitate socială și susținerea proiectelor municipalității au fost acordate de viceprimarul Antonia Nica societății PITTACOS DESIGN SRL, pentru sponsorizarea construirii unor locuri de joacă, respectiv ASOCIAȚIEI ZI DE BINE, pentru proiectul plantării a 100 de mesteceni în municipiul Oradea. Acest premiu a fost preluat de către președinta asociației, Melania Medeleanu.