februarie 23, 2024 06:40

STOP exodului de flotanți din perioada alegerilor

Pentru că anul 2024 va fi un an de foc pentru clasa politică românească, Instituția Prefectului – Județul Bihor a început deja demersurile pentru ca alegerile să se desfășoare conform legii. Astfel, prefectul Dumitru Țiplea a solicitat Biroului Județean de Administrare a Bazelor de Date privind Evidența Persoanelor Bihor (BJABDEP) un raport privind dinamica stabilirii reședințelor în județul Bihor, aferentă perioadei 2017 – 2023. Solicitarea vizează respectarea noilor prevederi legislative adoptate în 2023 și corecta desfășurare a proceselor electorale pe parcursul anului 2024.

Principalele modificări survenite în cadrul legal prevăd:

– cetățenii care și-au stabilit reședința în circumscripția electorală de mai puțin de 6 luni înaintea datei scrutinului își vor putea exercita dreptul de vot doar în localitatea în care își au domiciliul, în urma modificării Legii nr.115/2015 pentru alegerea autorităților administrației publice locale;

– la o adresă nu pot fi înregistrate cu cartea de identitate mai mult de zece persoane, conform modificării OUG nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români.

Demersul a fost efectuat conform dispozițiilor prefectului, pentru a preveni situații din scrutinele electorale anterioare, când unii cetățeni au solicitat vize de flotant fără indeplinirea condițiilor legale, fapt care a generat atingerea limitei maxime a numărului de buletine de vot disponibile în unele localități.

Pe fondul nerespectării legii, la alegerile din 2020 față de 6 persoane au fost întocmite dosare de cercetare penală pentru comiterea infracţiunii de fals privind condițiile necesare pentru stabilirea reședinței.

Prefectul Dumitru Țiplea se angajează să “Depunem toate diligențele pentru a proteja procesul electoral, care trebuie să fie transparent și democratic. Alegerea liderilor care ne reprezintă și primesc mandatul de a dezvolta Bihorul și România stă la baza încrederii în democrație. Nu voi permite nimănui să altereze și să trateze fără respectul cuvenit acest drept al cetățenilor!

CALENDAR ALEGERI 2024 (SE POATE SCHIMBA)

Alegeri europarlamentare – 6-9 iunie

Alegeri locale – 29 septembrie

Alegeri parlamentare – 24 noiembrie

Alegeri prezidențiale – primul tur 24 noiembrie, al II-lea tur 8 decembrie