decembrie 3, 2024 11:20

Medicii orădeni au scos o sârmă din gâtul unui tânăr. Intervenția a durat trei minute!

Biroul de Presă al Spitalului Clinic Județean de Urgență Bihor anunță o intervenție inedită, realizată într-un timp de record: 3 minute! De atâta au avut nevoie medicii Compartimentului de Radiologie Intervențională pentru a scoate din gâtul unui pacient de 33 ani o bucată de…. sârmă!

Pacientul s-a prezentat la spital, acuzând dureri la nivelul mandibulei, însă mare le-a fost mirarea medicilor, care au descoperit că pacientul avea un corp străin metalic în peretele lateral al gâtului, la nivelul fosei infratemporale. Corpul străin era asemănător unei bucăți de sârmă de aproximativ 2 centimetri lungime și 0.30 milimetri în diametru. Acesta era retenționat în musculatura de pe fața internă a ramurii ascendente a mandibulei.

Inițial s-a încercat extragerea corpului prin explorare clasică timp de mai multe ore, însă fără succes. Fiind înfipt în mușchi, într-o zonă greu accesibilă și cu o multitudine de elemente anatomice importante, corpul era greu de identificat, iar manevrele chirurgicale prezentau un risc sporit.

Decizia echipei medicale a fost de a încerca, în premieră, asistarea imagistică a intervenției prin ghidaj fluoroscopic, aceasta fiind realizată în cadrul Compartimentului de Radiologie Intervențională. Fluoroscopia reprezintă o expunere radiografică continuă, care permite vizualizarea în timp real a unei imagini dinamice, explică Dr. Sebastian Boancă, medic primar radiologie și imagistică medicală. Astfel, a fost posibilă ghidarea intraoperatorie în ceea ce privește localizarea corpului și manevrele efectuate cu ajutorul pensei chirurgicale. Echipa operatorie a putut să urmărească pe un ecran corpul străin și să se apropie de acesta din cel mai optim unghi pentru a-l extrage în condiții de siguranță.

Cu ajutorul procedurii imagistice, medicii au putut să realizeze intervenția în 3 minute, eliminând corpul străin din mandibula pacientului. Datorită acestei abordări pluridisciplinare, timpul operator a fost redus semnificativ, potențialele complicații au fost eliminate, iar perioada de recuperare pentru pacient a fost scurtat[. După intervenție, pacientul a avut o evoluție favorabilă și a fost externat.

„Această intervenție hibridă a fost posibilă datorită colaborării dintre colectivul Compartimentului de Chirurgie Orală și Maxilo-Facială, a Compartimentului de Radiologie Intervențională și a Secției Clinice ATI I. Echipa operatorie a fost compusă din Dr. Alexandru Precup, medic specialist chirurgie orală și maxilo-facială, Dr. Bogdan Bumbu, medic primar chirurgie dento-alveolară și Dr. Sorin Tripe, medic primar chirurgie orală și maxilo-facială. Aceștia au fost asistați de către echipa de radiologie intervențională, compusă din Dr. Dan Mihoc, Dr. Sebastian Boancă, și Dr. Călin Morgovan – medici primari radiologie și imagistică medicală. Intervenția s-a realizat în anestezie generală, pacientul fiind supravegheat de către Dr. Călin Timar, medic specialist în cadrul Secției Clinice ATI I”, se arată în comunicat.