Vrei să oferi cuiva drag un obiect sau un simbol creat de mâinile tale? Atunci propunerea Muzeului Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal ți se potrivește la marele fix acum, în Luna Iubirii, deoarece instituția muzeală organizează, cu sprijinul Consiliului Județean Bihor și al Primăriei Municipiului Oradea, atelierul „Obiceiuri de neuitat” la Muzeele Memoriale.
Atelierul, ce va avea loc în perioada 20 februarie-7 martie a.c., între orele 10:00-15:00, se adresează tuturor persoanelor, indiferent de vârstă.
Durata unui atelier este de aproximativ 90 de minute, iar înscrierile se pot face în grup sau individual, cu minim 2 zile înainte de data dorită. Programările se fac de marți până vineri, între orele 08.00-17:00, la numărul de telefon 0742054686, persoană de contact Lavinia Ungureanu, muzeograf.
Taxa de participare este de 20 lei/persoană.
Programul acestui atelier este următorul:
- la Muzeul Memorial „Aurel Lazăr” (Str. Aurel Lazăr nr.13 ) – 20, 27 februarie și 5 martie;
- la Muzeul Memorial „Iosif Vulcan” (Str. Iosif Vulcan nr.16 ) – 21, 28 februarie și 6 martie;
- la Muzeul Memorial „Ady Endre” (Parcul Traian nr.1) – 22, 29 februarie și 7 martie.