aprilie 18, 2025 02:43

Rotary Club Oradea Art Nouveau organizează a V-a ediție a evenimentului Dragobete Caritabil

Evenimentul va avea loc în data de 24 februarie 2024, de la ora 18:00 la Muzeul Țării Crișurilor din Oradea, prilej cu care studenții Facultății de Arte din cadrul Universității din Oradea vor susține un concert.
          
„Prin acest eveniment ne arătăm susținerea față de viitorii artiști din domeniul muzical și în același timp dorim să oferim copiilor din mediul rural o experiență de neuitat, Tabăra de Educație prin Artă care se află în acest an la cea de-a treia ediție”, anunță organizatorii din Rotary Club Oradea Art Nouveau.

Tot în cadrul evenimentului Dragobete Caritabil, participanții vor putea achiziționa, pe bază de donație, suveniruri hand-made specifice primăverii, susținând astfel proiectele Clubului Rotary Art Nouveau realizate pentru comunitatea.
Evenimentul dedicat iubirii este realizat în parteneriat cu Facultatea de Arte, Universitatea din Oradea și Muzeul Țării Crișurilor.
            Rezervări aici: https://epl.ro/q/NTFy1Ha2*7rdAln4KM8082U86T2XWP0= 

Evenimentul Dragobete Caritabil se află la cea de-a 5-a ediţie. De-a lungul timpului, manifestări artistice sub acest slogan – Dragobete Caritabil – au mai fost realizate în colaborare cu Teatrul Regina Maria sau Teatrul Artemotion din Oradea.

„Dragobete este sărbătoarea iubirii ! Este un moment în care ne îndreptăm dragostea către cei de lângă noi, comunitate, familie. Este un moment ce aduce bucurie celor care sărbătoresc iubirea altfel : este iubirea pentru cei care au nevoie de sprijinul nostru, al fiecăruia. Acest eveniment caritabil este cu atât mai special pentru noi, deoarece îl realizăm cu sprijinul şi implicarea studenţilor care susţin astfel voluntar proiectele noastre din domeniul educaţiei. Putem spune că este o acţiune «educaţie pentru educaţie », artişti în devenire susţin deschiderea orizontului către lumea artistică pentru copii din mediul rural care nu au posibilitatea de a lua contact cu acest domeniu. Tabăra de Educaţie prin Artă pe care ne dorim să o realizăm şi în acest an pentru copii din mediul rural, aflată la a treia ediţie este proiectul prin care elevi din mediul rural au posibilitatea să facă câţiva paşi în lumea magică a scenei dar şi să-şi îndrepte atenţia asupra propriei personalităţi, care îi face mai bogaţi, mai curioşi şi  mai deschişi”, se arată într-un comunicat al Rotary Club Oradea Art Nouveau.

«Viaţa este frumoasă când eşti fericit, dar viaţa e şi mai bună când alţii  sunt fericiţi datorită ţie.»

dragobete 24.jpg