decembrie 3, 2024 11:12

Deținuții Penitenciarului Oradea lucrează la salubrizarea spațiilor verzi

Ca în fiecare an, în această perioadă, deținuții repartizați în regim deschis în Penitenciarul Oradea desfășoară activități de îndepărtare a vegetației și de amenajare a terenului pe diferite amplasamente, aflate pe domeniul public al Municipiului Oradea și care nu sunt în administrarea altor persoane juridice.

Primul obiectiv vizat este amplasamentul situat pe malul stâng al Crișului Repede, între Podul Decebal si Podul Densusianu, unde joi, 4 aprilie, cinci deținuți au început să colecteze deșeuri și să adune vegetația uscată.

Amplasamentele propuse în continuare sunt: malurile Crișului Repede, malurile Pârâului Peța, Pârâul Sălbatic – zona ANL, pârâu – șanț str. Beldiceanu/str. Izvorului/Spitalul de Boli infecțioase, Pârâul Ciheiului – Morii (de la Selgros la strada Morii, zona de case), canal strada Daliei, etc

Transportul deșeurilor colectate este asigurat de către operatorul serviciului de salubritate, S.C. RER Vest S.A.

Activitățile se derulează prin Direcția Tehnică a Primăriei Oradea și se realizează în baza contractului de prestări servicii încheiat între Penitenciarul Oradea și municipalitate pentru perioada 4 aprilie – 31 octombrie 2024.

Astfel, în fiecare săptămână, de luni până vineri, deținuții vor ieși în teren pentru salubrizarea mai multor zone.

Serviciile de îndepărtare a vegetației și de amenajare a terenurilor degradate  cuprind următoarele activități:

– smulgere buruieni, tăierea lăstarilor lacomi și a vegetației abundente (mariciniș, tufe, arbuști etc.) cu topoare, sape etc., curățire de vegetație uscată;

– colectarea/adunarea deșeurilor rezultate în vederea transportării lor;

– amenajarea terenurilor denivelate de pe amplasamentele care nu sunt cuprinse în cadrul altor activități similare care se prestează pe domeniul public al Municipiului Oradea și nu sunt în administrarea altor persoane juridice. Aceste lucrări constau în săparea terenului (cu sape, hârlețe etc.), îndepărtarea corpurilor străine, colectarea/adunarea și greblarea deșeurilor rezultate în vederea transportării lor.

Disciplina muncii, supravegherea și paza deținuților în timpul activităților lucrative sunt asigurate de polițiștii de penitenciare special instruiți și pregătiți în acest sens.

„Avantajele folosirii deținuților la muncă pot include reducerea costurilor operaționale pentru întreprinderi, creșterea productivității prin utilizarea forței de muncă disponibile și facilitarea procesului de reintegrare socială a deținuților prin dobândirea abilităților și experienței profesionale”, a transmis comisar de poliție penitenciară Adina Bîrda, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Oradea.