Filarmonica de Stat Oradea propune un început de stagiune puternic și triumfător, promițând să aducă în lunile următoare concerte care să apropie și mai mult publicul de filarmonică. Joi, 3 octombrie, începând cu ora 19:00, sala de concerte „Enescu – Bartók” va găzdui primul concert din noua stagiune. Concertul din deschiderea stagiunii se intitulează Ecosul armoniei, fiind cel care va da tonul stagiunii și care va rămâne prin ecoul său în inimile melomanilor, până când se va stinge și va ceda locul unor noi ecouri și concerte memorabile. La rândul ei, muzica este caracterizată de armonie, dându-i sens atât din punct de vedere tehnic, cât și emoțional. Armonia unește o sumedenie de acorduri, creând sonorități unice și aducând împreună instrumente variate, timbre particulare și culori strălucite într-un tot unitar care oferă magia caracteristică a muzicii în sufletele melomanilor. O armonie specială se creează și între muzicieni și spectatori, „cortina” care desparte cele două lumi fiind topită de patosul artiștilor și de entuziasmul ascultătorilor, cele două întâlnindu-se în sala de concert și contopindu-se într-o armonie perfectă.
În deschiderea stagiunii, toți artiștii Filarmonicii de Stat Oradea se vor afla pe scenă. Corul și orchestra Filarmonicii vor fi personajele principale ale concertului, alături de noul dirijor angajat, Andrej Vesel. În calitate de solist, contratenor Sebastian Vaida va încânta publicul prin vocea sa atipică. Programul concertului este unul care emană deopotrivă putere și pace, credință și nonconformism, mântuire și triumf. Toate aceste elemente contradictorii sau apropiate se regăsesc în lucrările: Friede auf Erden, op. 13 de Arnold Schönberg, Chichester Psalms de Leonard Bernstein și Simfonia a III-a, „Eroica” de Ludwig van Beethoven.
Publicul orădean este invitat să se bucure de această seară a contrastelor și a măreției, precum și de seria de concerte pregătite de Filarmonica de Stat Oradea pe parcursul stagiunii 2024-2025. Aceasta promite să încânte publicul prin lucrări versatile, cunoscute sau chiar complicate, provocând auditoriul să descopere, să se bucure și să iubească muzica.
Concertul din deschiderea stagiunii 2024-2025 va începe cu Friede auf Erden, op. 13 (Pace pe Pământ) de Arnold Schönberg. Aceasta marchează ultima lucrare tonală scrisă de compozitorul austriac și a fost inspirată din poemul cu același titlu, scris de Conrad Ferdinand Meyer. Piesa este dedicată vocii, fiind o lucrare corală, iar dorința lui Schönberg a fost să fie cântată a cappella. Însă, din cauza dificultății partiturii, a fost necesară scrierea unui acompaniament orchestral, care să vină în sprijinul coriștilor. La mai mult de un deceniu de la premiera lucrării, Schönberg a denumit-o Iluzie pentru cor mixt.
Punctul de pornire a scrierii poemului coral nu se cunoaște cu exactitate. Cu toate acestea, muzicologul austriac Egon Wellesz a afirmat faptul că Schönberg l-a scris pentru un concurs, însă afirmația nu poate fi confirmată cu certitudine. Primele schițe apar în caietele sale de compoziție începând cu vara anului 1906, iar în 1908 au avut loc primele repetiții ale lucrării cu corul Wiener Singverein din capitala austriacă, condus de dirijorul Franz Schalk. Pentru o mai ușoară parcurgere a partiturii, Anton Webern a scris o reducție de pian. Chiar și așa, lucrarea a fost considerată prea dificilă, iar repetițiile au fost suspendate.
O altă încercare de interpretare a poemului Friede auf Erden a avut loc în 1911, atunci când compozitorul austriac Franz Schreker a abordat partitura alături de corul său. Pentru început, Schreker l-a rugat pe Schönberg să scrie un acompaniament de corzi. Scrisoarea dirijorului nu a primit niciun răspuns, iar în noua sa încercare de a-l aborda pe compozitor, Schreker l-a rugat să compună un acompaniament pentru întreaga orchestră, nu doar pentru corzi. În cele din urmă, Schönberg a finalizat partitura orchestrală în 6 octombrie 1911 la Berlin, iar două luni mai târziu, în 9 decembrie, lucrarea a fost interpretată în premieră la Großen Musikvereinssaal din Viena. Alături de Corul Filarmonicii din Viena, a urcat pe scenă Corul Pedagogic Bărbătesc și Orchestra vieneză.
Poezia de la care s-a inspirat Schönberg a fost scrisă de către Conrad Ferdind Meyer în anul 1886 și a fost publicată de Crăciun. În prima strofă este exprimată pacea, prin cântecul suav al unui înger. Strofa a doua aduce antiteza, ilustrând fapte sângeroase care distrug pacea și care din păcate, au loc în nenumărate rânduri în decursul anilor. Cu toate acestea, strofa a treia înfățișează credința, care dovedește faptul că războiul nu este niciodată etern. În ultima strofă este adusă în prim-plan speranța către un viitor în care să domnească pacea.
Friede auf Erden este o lucrare compusă la limita tonalului. După acest opus, lucrările din creația lui Schönberg sunt caracterizate de atonalism. Armonia este cea care este împinsă până la granița dintre tonal și atonal, acest contrast muzical dorind să exprime totodată antiteza dintre pace și război. Alături de materialul muzical consonant și disonant care se regăsește în partitură, ritmica variată confirmă lupta continuă dintre două entități.
Poemul coral s-a bucurat de un succes neașteptat la premiera de la finele anului 1911. Cu toate acestea, lucrarea a intrat cu pași mici în repertoriul corurilor internaționale, din cauza dificultăților tehnice pe care le presupune. După mai mult de un secol, lucrarea este cântată de diferite coruri camerale și ansambluri vocale, chiar și în versiunea dorită de compozitor: a cappella.
Alături de Frieden auf Erden, și Chichester Psalms de Leonard Bernstein este o lucrare corală care militează pentru cele mai înalte valori spirituale. A fost compusă în trei părți, și alături de cor și orchestră, implică și prezența unui contratenor. Așa cum reiese din titlu, textul lucrării este preluat din diferiți psalmi, Bernstein fiind cel care a ales psalmii și a decis să păstreze limba ebraică, pentru a se transmite mesajul ecumenic într-un mod cât mai apropiat originalului și a se baza pe fraternitatea dintre oameni. În partea I, textul a fost preluat din Psalmii 100 și 108, în partea a II-a din Psalmii 2 și 23, iar în partea a III-a din Psalmii 131 și 133. Chiar dacă versiunea cea mai frecvent interpretată implică o orchestră mare, Bernstein a scris o variantă pentru orchestră redusă și una pentru ansamblu de orgă, harpă și percuție.
Premiera lucrării corale a avut loc la Filarmonica din New York la 15 iulie 1965, avându-l pe compozitor la pupitru. Aceasta a fost urmată de un concert susținut la Catedrala Chichester, în cadrul Southern Cathedrals Festival la data de 31 iulie, sub conducerea lui John Birch, dirijor și organist al Catedralei Chichester. Lucrarea a fost comisionată pentru festivalul menționat de către Walter Hussey, preotul Catedralei din Chichester.
Prima lucrare care implică texte în limba ebraică din creația lui Leonard Bernstein este Simfonia a III-a (Kaddish). Aceasta a fost scrisă cu doi ani înaintea lucrării Chichester Psalms, însă diferența substanțială dintre cele două piese corale este aceea că Simfonia Kaddish este descrisă ca o lucrare care exprimă limita disperării, în timp ce Chichester Psalms este afirmativă și chiar senină.
În ceea ce privește aspectul muzical al lucrării religioase, Chichester Psalms acordă un rol esențial harpei, în versiunea pentru orchestră mare fiind implicate chiar două instrumente. Cele două partituri pentru harpă au fost scrise de Bernstein înainte de a compune părțile corale și celelalte știme orchestrale, oferind astfel rolul central harpelor. De asemenea, este de remarcat dificultatea partiturii vocale. De exemplu, prima parte include pasaje dificile pentru partida de tenori, implicând un ambitus extins, o complexitate ritmică și o stabilitate intonațională care să păstreze intacte septimele paralele, care se regăsesc între linia tenorului și a basului. Totodată, intervalul de septimă este unul caracteristic pe tot parcursul lucrării, datorită importanței pe care o deține numărul 7 în tradiția iudeo-creștină. Nu doar din punct de vedere melodic, ci și ritmic, numărul 7 are un rol central: Prima parte este scrisă în metrul atipic de 7 pătrimi.
Un moment marcant în istoria lucrării Chichester Psalms a avut loc la 24 noiembrie 2018, atunci când s-au aniversat 100 de ani de la nașterea compozitorului. În Catedrala Chichester, lucrarea a fost interpretată de trei coruri importante aparținând Catedralei Chichester, Catedralei Winchester și Catedralei Salisbury. Cele trei ansambluri vocale au fost acompaniate de Orchestra Simfonică Bournemouth, condusă de Marin Alsop, un fost elev al lui Bernstein, iar partea solistică a fost cântată de Jago Brazier. La momentul marcant a luat parte și Alexander Bernstein, fiul compozitorului, care a participat și la premiera lucrării în anul 1965, când avea doar 10 ani.
Simfonia a III-a (Eroica) este desemnată adesea ca fiind cea mai reușită simfonie a lui Beethoven. Clasificarea simfoniilor beethoveniene este una extrem de dificilă, lucrările sale simonice fiind adevărate capodopedere ale geniului. Cu atât mai mult, Eroica deține un loc special în istoria muzicii și în sufletele ascultătorilor de peste secole.
Simfonia Eroica a fost interpretată pentru prima dată la Viena, la 7 aprilie 1805, fiind cea mai grandioasă și totodată cea mai dramatică simfonie la momentul respectiv. Inițial, Ludwig van Beethoven a intitulat-o Simfonia Bonaparte, tânărul compozitorul fiind un admirator al lui Napoleon Bonaparte în anii respectivi. La 26 august 1804 compozitorul a trimis o scrisoare către editorul din Leipzig Breitkopf und Härtel în care a anunțat faptul că scrie o nouă simfonie, care probabil va stârni interesul publicului. În aceeași perioadă, Napoleon reprezenta una dintre figurile cele mai prolifice ale lumii politice, iar Beethoven era impresionat de eforturile depuse de Bonaparte pentru a săvârși o reformă în societate, astfel încât clasa muncitorească să se bucure de mai multe drepturi și chiar de egalitate față de clasele sociale superioare. Spiritul revoluționar al lui Beethoven a fost imediat trezit de ideile lui Napoleon în ceea ce privește libertatea și egalitatea. Din acest motiv, compozitorul a început să scrie o lucrare care să promoveze aceste principii, plănuind apoi să susțină un turneu în Franța în care să își prezinte noua simfonie.
Opinia politică a compozitorului a fost schimbată radical la 2 decembrie 1804, atunci când Napoleon s-a autoproclamat Împărat al Franței. Beethoven a simțit faptul că eroul său a devenit un tiran care se consideră superiorul tuturor și prin urmare, a decis să nu mai dedice simfonia sa unui astfel de conducător. În semn de protest, Beethoven a rupt prima pagină a lucrării care cuprindea dedicația și și-a anulat turneul în Franța. Noul titlu al lucrării a devenit Eroica, exprimând astfel un caracter general de eroism, fără a face referire directă la un erou sau un personaj istoric relevant. Cu toate acestea, compozitorul a menționat totuși faptul că „a fost compusă pentru a celebra memoria unui mare om”, referindu-se, desigur, la Napoleon, un tânăr erou idealist care și-a pierdut aura.
Publicarea lucrării în anul 1806 a venit odată cu o nouă surpriză: Simfonia îi era dedicată Prințului Franz Joseph von Lobkowitz, unul dintre patronii loiali ai lui Beethoven. Pe de altă parte, Simfonia nr. 3 a păstrat un suflu „napoleonic” în ea. Lucrarea este extrem de ambițioasă, refuzând să se mențină în limitele stilului practicat în acea vreme și de asemenea, are un impact emoțional foarte puternic. După premiera lucrării, părerile au fost împărțite. Până la acel moment în istoria muzicii, publicul era obișnuit să ia parte la concerte doar pentru divertisment. Însă, această simfonie nu presupunea nicio formă de divertisment, ci aducea publicul în fața unui nou concept muzical, a unei idei radicale, asemănătoare cu o capodoperă literară. Prin ea, compozitorul își expunea propria imagine în care creiona lumea sa interioară sau lumea exterioară, văzută prin propria lentilă. Auditoriul din acea perioadă nu era obișnuit să înțeleagă muzica în această formă a sa și din acest motiv, mulți spectatori au fost copleșiți și chiar depășiți de capodopera beethoveniană. Acest nou concept care se dezvăluia în fața publicului era sâmburele revoluției ce avea să o aducă Romantismul, exprimat atât de puternic de Ludwig van Beethoven, încă din primii ani ai secolului XIX.
La patru ani după premieră, Beethoven conducea capodopera sa în cadrul unui concert caritabil la Theater-an-der-Wien. Franța ocupase deja Viena, iar trupele franceze invadaseră străzile din capitala austriacă. Din acest motiv, Napoleon se afla la Viena, însă nu a participat la concert și probabil nici nu a știut vreodată, faptul că Beethoven i-a dedicat o lucrare magistrală.
Andrej Vesel s-a născut în capitala Croației, Zagreb și a început formarea muzicală cu studiul pianului. În anul 2015 a absolvit Academia de Muzică din Zagreb, unde a studiat cu celebrul pianist Vladmiri Krpan. În continuare a urmat cursurile de Dirijat Orchestră cu Johannes Wildner la Universitatea de Muzică din Viena, la încheierea studiilor susținând un concert cu Vienna Radio Symphony Orchestra la Sala de Aur de la Musikverein, Viena. În paralel cu cursurile de dirijat-orchestră, a absolvit și cursul de dirijat coral cu maestrul Alois Glaßner. De asemenea, a participat la masterclass-uri susținute de personalități artistice, precum Marin Alsop, Riccardo Chailly, Christian Ehwald, Peter Eötvös, Uroš Lajovic, Andres Orozco-Estrada, Jukka-Pekka Saraste și alții.
În anul 2017, Andrej Vesel a fondat propria sa orchestră, împreună cu pianistul Ioan-Dragoș Dimitriu, aceasta fiind denumită Ton der Jugend Symphonieorchester Wien, care are apariții regulate la Wiener Konzerthaus. În calitate de dirijor, Vesel s-a aflat deja la pupitrul unor orchestre importante din Palestina, Germania, Slovenia , precum și în România la Brașov, Oradea, Satu-Mare și Sibiu. În momentul de față, Andrej Vesel este deținătorul bursei croate Večernjakova domovnica la categoria Muzică și a Bursei Richard Wagner pentru Festivalul din Bayreuth, Germania.
