decembrie 3, 2024 11:07

Alin Moș, directorul Administrației Parcului Natural Apuseni, a vorbit la #gurasatului în comuna Mărgău despre dezvoltarea turismului în Apuseni

Alin Moș, directorul Administrației Parcului Natural Apuseni, a vorbit la #gurasatului din cadrul #cartofiada, eveniment organizat sâmbătă, 19 octombrie, în comuna Mărgău, jud. Cluj, de către #clubulgastronomictransilvan, despre importanța comunităților locale, a valorilor tradiționale și a standardelor de calitate în dezvoltarea turismului din zona montană a Munților Apuseni. Directorul Alin Moș a răspuns astfel invitației cunoscutului chef Horia Simon, promotor al gastronomiei transilvănene, care organizează în mod constant evenimente la #gurasatului în comuna Mărgău.

La Cartofiada din acest an au fost abordate teme din lumea satului, precum viitorul culturilor de cartof din zona montană, cu precădere de la Râșca, zonă recunoscută pentru tradiția cultivării cartofului, turismul, gastronomia și schemele de calitate, evident tot din zona montană.

Indiferent de arealul în care își desfășoară activitatea, operatorii în turism autohtoni trebuie să ia în considerare atragerea turiștilor străini. Acesta a fost mesajul central al directorului Administrației Parcului Natural Apuseni, care a subliniat că în data de 8 octombrie 2009, în cadrul Galei Premiilor EDEN de la Bruxelles, Parcul Natural Apuseni a fost premiat ca destinație turistică de excelență și promovat pe site-ul oficial European Destinations of Excellence (EDEN). Acesta a fost, de fapt, un prim moment în care organizațiile internaționale, inclusiv de media, gen CNN sau BBC, au început să promoveze valorile, tradițiile și frumusețea deosebită a peisajelor din Apuseni.

Administrația Parcului Natural Apuseni a fost întotdeauna un partener de încredere pentru comunitățile locale, sprijinind, în limitele și în litera legii, investițiile și proiectele întreprinzătorilor din areal. Acest fapt nu este, însă, suficient, deoarece comunitățile, la rândul lor, trebuie să facă eforturi de a ține pasul cu realitatea, cu comportamentul turiștilor, cu dorințele și nevoile acestora. Cum? Venind în întâmpinarea acestora cu servicii și produse autentice, dar, în special, cu povești, deoarece principiul făcut celebru de actorul Gheorghe Dinică în filmul Filantropica (2002): ”Mâna întinsă care nu spune o poveste, nu primește pomană. Fii profesionist, ce dracu’!”, este cât se poate de actual, în special, atunci când vorbim despre turismul montan.