noiembrie 2, 2024 23:00

Expoziție de bijuterie contemporană la Casa Darvas – La Roche

Casa Darvas-La Roche va găzdui în intervalul 11 octombrie – 11 noiembrie, în cadrul CSWeek Ediția #III_Oradea, o expoziție de bijuterie contemporană sustenabilă a unora dintre cei mai relevanți autori români, instalații de eco-artă create de una dintre cele mai importante artiste contemporane, Anca Boeriu, precum și instalații modulare sustenabile create de arhitectul Vlad Țenu, recunoscut la nivel internațional pentru obiecte experimentale de design, precum celebra rochie purtată de Björk, produsă în colaborare cu Lana și Swarovsky.

Sâmbătă, 12 octombrie, Anca Boeriu și Vlad Țenu vor fi prezenți în Casa Darvas-La Roche pentru a intra în dialog cu publicul și cu artiști locali în cadrul unui artist-talk cu intrare liberă.

Expoziția este organizată împreună cu Oradea Heritage, ca parte din evenimentele cultural-educative dedicate sustenabilității în cadrul celei de a treia ediții naționale a Săptămânii Sustenabilității Creative – CSWeek. Piesele, curatoriate de galeria Galateca, sunt create de unii dintre cei mai relevanți designeri și apreciate branduri din România, Katerini, Maria Paltin, Ana Maria Ilie, Diana Pantea, Ioana Deak, Sabina Georgescu (Sabinne), Contemporia, Diana Vasilescu, Mihaela Pop și Ana Lupu Dobraș. În cadrul expoziției va fi prezentă și o instalație de eco-artă creată de artista de origine română stabilită în Elveția, Betty Stoicovici.

Tot în cadrul CSWeek sâmbătă, 12 octombrie, începând cu ora 19.00, în Casa Darvas-La Roche vor avea loc o serie de artist-talks și o conferință pe tema relevanței culturii și industriilor creative în sustenabilitate susținute de Anca Boeriu (artist, profesor) și Vlad Țenu (arhitect, designer) în dialog cu artiști locali și cu cei doi curatori, Andreea Sandu și Alin Mihon. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile.

Programul expoziției din Casa Darvas-La Roche: marți-duminică, între orele 10:00-18:00, lunea închis. Accesul la expoziție este inclus în prețul biletului de vizitare al casei.

Organizatori: Galeria Galateca și Oradea Heritage

Despre CSWeek

CSWeek este inițiată de Galeria GALATECA și Asociația Culturală Neo Art România și propune o platformă sustenabilă și un eveniment anual național care să reunească sub aceeași cupolă bune practici, exemple locale sau internaționale, inițiative creative și implicare în comunitate, și propune să conecteze publicul, comunitățile creative din București, Iași, Oradea și Timișoara, timp de o lună organizând o serie de  expoziții, intervenții în spațiul public și evenimentele cultural-educative dedicate sustenabilității, adresându-se atât publicului larg cât și specialiștilor în sustenabilitate din varii domenii și celor din domeniul cultural. Curatori/Organizatori: Anca Boeriu și Andreea Sandu, echipa curatorială națională: Elena Aronoaie-Adorian, Vladlen Babcinețchi și Alin Mihon, întregul program îl regăsiți pe www.csweek.ro.