A început UniFEST la Universitatea din Oradea – zece zile de „distracție gratis, nu degeaba!”
SCRIS DE
Teodora Ivan
Universitatea din Oradea dă startul celui mai mare festival studențesc din România, UniFEST, o adevărată sărbătoare dedicată tinerilor și comunității academice. Evenimentul, desfășurat sub binecunoscutul motto „Distracție gratis, nu degeaba!”, reunește timp de zece zile sute de studenți, voluntari și organizații într-un maraton de activități culturale, educative și recreative.
Deschiderea oficială a festivalului a fost marcată vineri de un FlashMob plin de energie, organizat în fața clădirii E a Universității din Oradea, unde studenții au dansat și au dat tonul unei perioade vibrante.
„Ne dorim ca UniFEST să fie mai mult decât un festival – să devină o experiență care aduce împreună studenții, le oferă bucurie, conexiune și inspirație. E o perioadă plină de zâmbete și voie bună”, a declarat Ioana Iova, vicepreședinte al Uniunii Studenților din România (USR) – zona de Vest și coordonator zonal al Festivalului UniFEST.
Tot vineri, de la ora 14:00, în Parcul Științific și Tehnologic Bihor, a avut loc ceremonia oficială de deschidere, descrisă de organizatori drept „un moment simbolic pentru tot ceea ce urmează să se întâmple în următoarele zile”.
Programul festivalului: 10 zile de educație, cultură și distracție
Agenda UniFEST Oradea include workshopuri, competiții sportive, quizuri, karaoke, traininguri și proiecții de film istoric, dar și numeroase momente de socializare menite să întărească spiritul comunității studențești.
„Scopul nostru este să-i facem pe studenți să se bucure împreună, să se conecteze și să descopere că viața universitară înseamnă mai mult decât cursuri – e o experiență completă. Fiecare activitate a fost gândită cu pasiune și implicare de către asociațiile studențești din Oradea”, a adăugat Ioana Iova.
Despre UniFEST
UniFEST este cel mai mare festival studențesc din România, organizat de Uniunea Studenților din România (USR), în parteneriat cu asociațiile studențești din Oradea, cu sprijinul Universității din Oradea și al autorităților locale. Scopul festivalului este de a sărbători viața de student prin activități educative, culturale și distractive, oferind tinerilor oportunități de dezvoltare personală și profesională într-un cadru plin de energie și creativitate.
Programul complet al evenimentului poate fi urmărit pe pagina oficială a Uniunii Studenților din România: www.uniunea.ro și pe rețelele sociale ale UniFEST Oradea.
To provide the best experiences, we use technologies like cookies to store and/or access device information. Consenting to these technologies will allow us to process data such as browsing behavior or unique IDs on this site. Not consenting or withdrawing consent, may adversely affect certain features and functions.
Functional
Mereu activ
The technical storage or access is strictly necessary for the legitimate purpose of enabling the use of a specific service explicitly requested by the subscriber or user, or for the sole purpose of carrying out the transmission of a communication over an electronic communications network.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistics
The technical storage or access that is used exclusively for statistical purposes.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
The technical storage or access is required to create user profiles to send advertising, or to track the user on a website or across several websites for similar marketing purposes.