Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor anunţă ȋnceperea perioadei de ȋnregistrare a aplicațiilor ȋn programul destinat studenților care doresc să desfășoare o activitate lucrativă pe teritoriul Germaniei pe perioada vacanței de vară (minim 2 luni).
Criteriile de selecție vizează vâsrta studenților, care trebuie să fie cuprinsă între 18 – 35 de ani, care urmează cursuri de zi, la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii și care au cunoștințe bune/foarte bune de limba germană.
Pentru anul 2020, sunt disponibile 30 de posturi în domeniul hotelier – gastronomic, ȋn gastronomia de sistem (fast-food), ȋn producția industrială și ȋn domeniul serviciilor.
Studenții care au domiciliul sau sunt ȋnregistrați la o instituție de ȋnvățământ superior din județul Bihor, se pot adresa consilierului EURES din cadrul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor, str. Transilvaniei, nr.14, localitate Oradea, în vederea înregistrării aplicațiilor.
Ȋnregistrarea se va desfășura ȋn perioada 13.01.2020 – 14.02.2020, de luni până joi, între orele 10:00 – 15:30 și vineri, orele 10:00 – 13:00.
Informații suplimentare cu privire la condițiile de aplicare, documentele necesare ȋnregistrării aplicațiilor, precum și instrucțiunile de completare a acestora, pot fi solicitate la numărul de telefon 0359800960, sau se găsesc pe site-ul www.anofm.ro>AJOFM Bihor>Comunicare>Materiale informative.
Citește și
- A murit profesorul Teodor Leuca, fost rector interimar al Universității din Oradea. Avea 75 de ani și aproape cinci decenii de carieră universitară
- 84 de deținuți din Penitenciarul Oradea au început noul an școlar. Opt dintre ei sunt în clasa pregătitoare
- Universitatea din Oradea intră în primele cinci din 58 de instituții care formează profesori. DPPD poate pregăti 1.500 de cadre didactice în 2026–2027
- Oradea a finalizat toate cele 39 de proiecte PNRR, până pe 31 august. Investiții de 160 de milioane de euro, 26 dintre proiecte în educație






