La aproape doi ani de la hotărârea luată în plenul Consiliului Local Oradea, o decizie devine aplicabilă începând cu 1 ianuarie 2021. Astfel, la solicitarea Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România – Cultul Mozaic, strada Sucevei se va nume strada Evreilor deportați, deoarece din această zonă (fost ghetou), în timpul Holocaustului din Transilvania de Nord, au plecat trenurile în care au fost îmbarcaţi evreii cu destinația Auschwitz-Birkenau.
Schimbarea adresei este gratuită
Având în vedere faptul că hotărârea Consiliului Local intră în vigoare din 1 ianuarie 2021, Instituția Arhitectului Șef atrage atenția riveranilor de pe strada Evreilor Deportați (fosta Sucevei) că toți proprietarii de imobile (construcții, terenuri) pot să solicite în mod gratuit Primăriei municipiului Oradea eliberarea certificatului de nomenclatură stradală și adresa prin care se atestă noua adresă (numărul administrativ va rămâne același).
Certificatul de nomenclatură stradală și adresa se emit în baza unei cereri tip însoțită de următoarele acte:
– Carte de identitate/ CUI -copie;
– Extras de carte funciară, de maxim 1 an, copie și/sau copie coală CF în cazul apartamentelor atât CF individual cât și CF colectiv;
– Plan topografic întocmit, semnat și stampilat de topograf autorizat sau schița topografică cu viza OCPI în concordanță cu CF, cu excepția imobilelor apartamente situate în blocurile de locuințe sau plan de amplasament și delimitare a imobilului cu viza OCPI.
Cetățenii care locuiesc pe această stradă au obligația să-şi schimbe cartea de identitate, fapt pentru care Biroul de Evidență a Persoanelor (din cadrul S.P.C.L.E.P Oradea) cu punctul de lucru în str. Republicii nr. 24 le stă la dispoziție.
Programul zilnic de lucru al Biroului de Evidență a Persoanelor este: luni – joi: 08:00-18:00, vineri 08:00-16:00.
Citește și
- Instruirea locatarilor pentru insulele ecologice digitalizate a început pe 15 septembrie 2026. Oradea are 367 de insule, iar accesul se face cu cartelă
- Se toarnă asfalt pe pista de biciclete Budureasa–Burda. Întregul proiect va crea aproape 6 kilometri de trasee pentru bicicliști în comuna Budureasa
- Pasajul Oneștilor din Oradea se deschide la sfârșitul lui octombrie 2026. Investiția de 31,27 milioane de lei așteaptă lucrările la utilități
- Bugetare participativă la Oradea: orădenii mai pot vota până pe 27 septembrie 2026. 39 de proiecte își dispută 1,5 milioane de lei






