Azi a fost o zi plină de emoții pentru angajații Grădinii Zoologice din Oradea și nu numai, după ce un exemplar de coati a reușit să evadeze dis de dimineață, aceasta în condițiile în care angajații erau deja implicați în curățarea grădinii după numeroasele pagube provocate de furtuna de marți după-amiaza.
Profitând de o creangă căzută pe gardul țarcului în care sunt găzduiți, un coati s-a cățărat și până îngrijitorii să realizeze acest lucru, animalul a reușit să evadeze din țarc.
„După furtună și până în dimineața zilei de joi, 27 iulie, animalul s-a aflat în interiorul Grădinii Zoologice, însă, mormanul de crengi căzute peste tot a îngreunat capturarea lui. Ieri dimineață (joi dimineața), în jur de ora 10:00, acesta a reușit să iasă din Grădină. Din fericire, coati a fost observat de un orădean care alerga pe pista de pe malul Peței, pe str. Făgărașului. Acesta ne-a anunțat că ursulețul nostru trompetar se află cățărat într-unul dintre plopii de pe malul Peței și ne-a trimis un filmuleț video”, precizează Florin Ienciu, administratorul Grădinii Zoologice.
O echipă formată din îngrijitori de la Zoo Oradea, împreună cu administratorul și medicul veterinar, s-a deplasat imediat la fața locului, pentru a captura animalul și a-l aduce teafăr „acasă”. Pentru capturarea acestuia a fost apelat serviciul 112, un echipaj al ISU Bihor deplasându-se la fața locului și intervenind cu o nacelă.
Operațiunea de prindere a coati-ului „rătăcitor” a durat aproximativ două-trei ore, însă, în cele din urmă, animalul a fost capturat nevătămat și reintrodus în țarcul de la Grădina Zoologică Oradea.
Pe această cale, conducerea ADP Oradea mulțumește orădeanului pentru implicare, precum și echipei de la ISU Bihor.
Citește și
- Unde ieșim în Oradea? Ghidul 10–17 septembrie: teatru, concerte, filme și evenimente
- Piața Unirii din Oradea se închide de vineri, 11 septembrie 2026, ora 10:00. Restricții de circulație pentru Oradea City Running Day
- Bugetare participativă la Oradea: orădenii mai pot vota până pe 27 septembrie 2026. 39 de proiecte își dispută 1,5 milioane de lei
- 84 de deținuți din Penitenciarul Oradea au început noul an școlar. Opt dintre ei sunt în clasa pregătitoare





