AcasăActualitateFață nouă pentru piațeta din str. Independenței

Față nouă pentru piațeta din str. Independenței

Piațeta Independenței începe să-și schimbe înfățișarea. Conform Primăriei Oradea, constructorul – SC CONSTRUCȚII BIHOR SA – toarnă, în aceste zile, șapa deasupra parcării subterane, după care se va trece la montarea granitului și a porfirului. În ceea ce privește pavilionul expozițional, adică corpul C1, aici structura de rezistență este realizată complet, fiind amplasată structura metalică a pavilionului.

Lucrările la Corpul C2, cel care va găzdui un punct de informare turistică, de asemenea avansează și ele, aici a fost finalizată hidroizolația la acoperiș, precum și instalația sanitară și de încălzire, iar momentan se lucrează la partea de instalații electrice, la ambele corpuri.

La Corpul C3, care va găzdui un spațiu comercial realizat din structură ușoară metalică, este finalizată partea de hidroizolație a acoperișului și lucrările de montare a structurii de rezistență.

Totodată, pe amplasamentul delimitat de strada Independenței, malul Crișului Repede, Sinagoga Sion și Podul Sf. Ladislau au fost realizate instalațiile de irigații, inclusiv partea de hidroizolație. În parcare se lucrează la camera tehnică a cascadelor și la oglinzi de apă, instalațiile cuvelor au fost montate încă din toamnă.

Valoarea lucrărilor se ridică la suma de 18.573.655,30 lei fără TVA. Aceste lucrări sunt executate ca urmare a punerii în practică a rezultatelor concursului de idei organizat de municipalitate pentru amenajarea zonei publice peste parcarea subterană.

spot_img
Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.