AcasăActualitateMeciuri UEFA la Oradea. Acesta este obiectivul viitorului stadion cu peste 16.000...

Meciuri UEFA la Oradea. Acesta este obiectivul viitorului stadion cu peste 16.000 de locuri

Și Oradea va avea un super stadion! De această investiție ne-am putea bucura pe la finalul anului 2027…. Totuși, un pas decisiv a fost realizat joi, 29 februarie, când consilierii municipali au aprobat noii indicatori tehnico-economici ai complexului sportiv de pe strada Făgărașului nr. 2 și au aprobat predarea amplasamentului către Companiei Naționale de Investiții (CNI), instituție ce va realiza investiția. Valoarea totală a investiției se ridică la 472 milioane lei, din care contribuția PMO va fi 4,8 milioane lei și va consta asigurrea utilităților ce vor sta la baza funcționări stadionului.

Noul stadion de pe strada Făgărașului, pentru care au fost demarate o serie de proceduri încă din octombrie 2020, va fi un stadion modern, capacitatea exactă a acestui urmând să fie stabilită în funcție de prevederile UEFA – categoria 4, care se preconizează a fi ordonate astfel încât să se poată organiza meciuri de fotbal din cadrul Ligii 1 de fotbal a României, meciuri internaționale UEFA, dar și meciurile naționalei de fotbal.

Prin realizarea investiției se propune spre dezvoltare un complex sportiv pe un amplasament de peste 53.000 mp, realizat la standarde contemporane, ce va cuprinde un stadion pentru fotbal, fără pistă de atletism, cu o capacitate de minimum 16.000 de locuri, o sală de conferințe, spații de cazare și recuperare. Toate acestea vor fi proiectate ținând cont de posibilitatea utilizării lor, în cantonamente, de către echipele sportive de performanță.

„În următoarele două luni, proiectul și indicatorii trebuie să treacă de anumite comisii interministeriale în zona Guvernului și am dori ca, în cursul luni mai, să avem o hotărâre de Guvern pentru aprobarea finală a indicatorilor tehnico-economici pentru stadion și să se poată da drumul la licitație”, a declarat primarul Florin Birta.

spot_img
Teodora Ivan
Teodora Ivan
Sunt jurnalist. Sunt strateg de afaceri + publicitate pentru antreprenori vizionari asemeni ție. SCRIU ARTICOLE. COMUNIC CU MASS MEDIA. ORGANIZEZ EVENIMENTE. FOTOGRAFIEZ ȘI FILMEZ. Fac toate aceste lucruri și mai mult decât atât de peste 20 de ani. Mă recomandă experiența: peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă și digitală, emisiunile TV realizate, fondarea a trei reviste, câștigarea alegerilor electorale și gestionarea conturilor de PR și comunicare a celor mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri UE.
ARTICOLE SIMILARE
- Publicitate -spot_img

Articole Populare