S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A. îşi anunţă consumatorii din satul Leș că, în ziua de luni 13.05.2024, între orele 900 şi 1300, furnizarea apei potabile se va întrerupe total, cu ocazia lucrărilor executate de către antreprenorul SC SIMSTA PLUS SRL pentru intercalarea unei noi rețele de alimentare cu apă.
Consumatorii sunt rugați să îşi asigure rezervele de apă pentru acest interval de timp. Conducerea Companiei de Apă Oradea S.A. își cere scuze pentru inconvenientele provocate, iar în cazul în care la repunerea în funcţiune a serviciului de alimentare cu apă se observă deficienţe în parametrii de furnizare şi de calitate ai apei, consumatorii sunt rugați să transmită orice sesizare la Dispeceratul central al companiei, la numerele de telefon 0259 – 430.928 sau 0359 – 410.203.
Conducerea
S.C. COMPANIA DE APĂ ORADEA S.A.
Citește și
- BNI Vector Oradea s-a reunit prima dată pe 30 septembrie 2026, la Băile Felix. Al doilea grup BNI din Bihor pornește în forță
- Noul sediu al Consiliului Județean Bihor se deschide pe 5 octombrie 2026, în fostul Palat al Finanțelor. Restaurare de 44,8 milioane de lei
- Piața agroalimentară din Ștei a fost recepționată pe 25 septembrie 2026. 79 de tonete și 14 boxe, într-o investiție de 16,67 milioane de lei
- Sala de spectacole de 140 de milioane de lei din Oradea a ajuns la 30% din lucrări. Se deschide în octombrie 2027





