După mai bine de un an de blocaje juridice și suspendări ale lucrărilor din cauza contestațiilor deciziilor de expropriere emise de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Consiliul Județean anunță printr-un comunicat de presă că astăzi, 20 mai, au fost reluate oficial lucrările pe toate tronsoanele Centurii Aleșd, ca urmare a punerii în aplicare a ultimei proceduri de executare silită. Din cei 23 de localnici care au contestat aceste decizii, majoritatea au renunțat la procese. Șapte persoane au pierdut procesele, instanțele respingând cererile, iar în cazul a cinci persoane s-au pus în aplicare proceduri de executare silită.
Decizia instanței a fost primită cu mult entuziasm, în special de constructori – Drum Asfalt și Trameco – care au început să se mobilizează pentru a finaliza lucrările pe o lungime de 1,5 kilometri. La ora actuală, centura Aleșd se află la un stadiu fizic de execuție de 80%.
Se fac lucrări de infrastructură rutieră care includ stabilizarea și asfaltarea drumului, lucrări de fundație la sensul giratoriu de la intersecția cu DJ 764 spre Aștileu, relocarea utilităților și pregătirea fundației cu balast pe diferite segmente.
Lungimea totală a Centurii Aleșd este de 5,8 kilometri. Vă reamintim că în septembrie 2023 a fost deschisă parțial circulația pe o lungime de 2,3 km, de la km 3+600 până la km 5+852, între DN1 și DN1H, în localitatea Peștiș, pe direcția Zalău.

„În a doua jumătate a lunii iulie, Centura Aleșd va fi deschisă circulației. Lucrările au fost reluate pe toate tronsoanele, după un an în care au fost blocate din cauza unui șir de procese. Centura Aleșd va debloca tranzitul prin oraș și va facilita circulația în zona din jurul orașului. Cei care tranzitează orașul înspre Cluj-Napoca pierd minute bune în trafic, generând un deranj atât pentru ei, cât și pentru cei care locuiesc în Aleșd”, a explicat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.
Valoarea contractului pentru Centura Aleșd este de 89.097.659,28 lei, inclusiv TVA. Finanțarea este asigurată din fonduri europene, alocate prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014 – 2020.
Citește și
- Consiliul Județean Bihor și Comuna Mădăras pregătesc un parc de specializare inteligentă
- A început asfaltarea drumului din Stâna de Vale. Circulația este oprită temporar pe sectorul aflat în lucru
- Cele 59 de biserici de lemn monument istoric din Bihor intră într-un program de reabilitare până în 2030
- Transgaz extinde rețeaua de transport al gazelor în Bihor. Peste 48.000 de gospodării din 21 de comunități ar putea fi racordate





