Una dintre cele mai vitale și necesare investiții ale Consiliului Județean Bihor a ajuns la un stadiu al lucrărilor de 80%. Este vorba despre Centura Oșorhei, unde constructorii au finalizat astăzi, 30 mai, turnarea celui de-al doilea strat de asfalt, iar în luna iunie va fi turnat și ultimul strat de asfalt.
„Se mai lucrează la cele două capete ale centurii. La capătul dinspre Oradea se va reloca un post electric și se vor asfalta bretelele de conectare cu girația de pe centura Oradea, din spatele Metro. La capătul dinspre Cluj, la girația de la Fughiu, se va face un racord provizoriu, urmând să înceapă și lucrările la pasajul suprateran peste această girație. În următoarele două săptămâni se va definitiva și intersecția cu drumul județean spre Copăcel, aflat și el în lucru. Din a doua jumătate a lunii iunie se va turna și al treilea strat de asfalt, cel de uzură. În iulie se vor realiza marcajele și semnalizarea. La începutul lunii august, centura Oșorhei se va deschide circulației”, a precizat Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

Traseul de 5,8 kilometri al Centurii Oșorhei pornește din sensul giratoriu situat la intersecția cu drumul spre localitatea Cheriu, de pe Centura Oradea, ocolește Oșorhei prin sud și se termină în sensul giratoriu de pe DN1, care face legătura cu localitatea Fughiu.
Centura Oșorhei va contribui semnificativ la descongestionarea traficului de pe cea mai aglomerată ieșire din Oradea, cea spre Cluj, pe DN1. Nu vor mai fi blocaje înspre Oșorhei, ceea ce înseamnă economie de timp și de costuri.
În cadrul aceluiași proiect se reabilitează cei 12,8 km de drum județean dintre Oșorhei și Copăcel. Aici lucrările presupun lărgirea drumului, amenajarea accesurilor la proprietăți, refacerea podețelor și demolarea și refacerea podului peste Valea Sărand.
Realizarea Centurii Oșorhei face parte din obiectivul de investiții „Creșterea accesibilității pe drumurile județene în Zona Metropolitană Oradea; Lot 1: Sector 1 (DJ767J) – Oșorhei și DJ767E – Oșorhei – Copăcel”, din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor”. În cadrul aceluiași proiect de reabilitează drumul județean de 12,8 kilometri între Oșorhei și Copăcel.
Lucrările sunt executate de firma SC PORR Construct SRL, iar valoarea contractului pentru cele două drumuri este de 108.275.129,09 lei, fără TVA. Termenul de execuție a fost stabilit la 18 luni din momentul ordinului de începere a lucrărilor.
Finanțarea este asigurată din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Regional Nord-Vest 2021 – 2027, prioritatea de investiții 5: O regiune accesibilă, Obiectivul Specific (OS) 3.2.
Din proiectul „Construirea și reabilitarea legăturilor rutiere secundare către rețeaua rutieră și nodurile TEN-T din Județul Bihor” mai fac parte Centurile Nojorid, Sântandrei, Biharia și drumul de legătură dintre Biharia și Paleu, modernizarea DJ 763 Padiș – Ic Ponor și reabilitarea DJ 795 Salonta – Tinca, cu o valoare totală de 130 de milioane de euro.
Până în prezent, au fost deschise circulației Centurile Sântandrei și Sânmartin. În iulie se va deschide și Centura Nojorid.
Citește și
- BNI Vector Oradea s-a reunit prima dată pe 30 septembrie 2026, la Băile Felix. Al doilea grup BNI din Bihor pornește în forță
- Noul sediu al Consiliului Județean Bihor se deschide pe 5 octombrie 2026, în fostul Palat al Finanțelor. Restaurare de 44,8 milioane de lei
- Piața agroalimentară din Ștei a fost recepționată pe 25 septembrie 2026. 79 de tonete și 14 boxe, într-o investiție de 16,67 milioane de lei
- Sala de spectacole de 140 de milioane de lei din Oradea a ajuns la 30% din lucrări. Se deschide în octombrie 2027





