AcasăOradeaStadiul lucrărilor la parcarea de la Spitalului Clinic Județean de Urgență

Stadiul lucrărilor la parcarea de la Spitalului Clinic Județean de Urgență

Lucrările la parcarea supraetajată de pe strada Gheorghe Doja continuă într-un ritm accelerat, iar recent s-a turnat placa peste ultimul etaj (etajul 2), ce va constitui suprafața de parcare a terasei deschise. Parcarea va avea un regim de înălțime de 5 niveluri (S+P+2E+Terasă) și va dispune de 516 locuri, din care 21 vor fi destinate persoanelor cu dizabilități. De asemenea, vor fi instalate mai multe stații de încărcare pentru autovehicule electrice, contribuind astfel la o infrastructură modernă și sustenabilă.

„Până acum, au fost turnați 10.500 de metri cubi de beton. În paralel, se desfășoară lucrările de finisaje interioare, instalații sanitare și electrice, ventilație și amenajarea căilor de acces. În exterior, schelele sunt deja montate pentru executarea finisajelor, iar pe terasa parcării se lucrează la structura metalică, care va susține panourile solare,” a declarat Lucian Popa, directorul Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei Oradea.

Parcarea este realizată de asocierea formată din DRUM ASFALT SRL, lider de asociere, și GRUP CONSTRUCȚII EST, cu o valoare contractuală de 45.854.744,67 lei (fără TVA).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
Teodora Ivan
Teodora Ivan
Jurnalistă cu peste 20 de ani de experiență în presa scrisă, digitală și TV: peste 10.000 de articole publicate, emisiuni TV realizate și trei publicații fondate. Fondatoarea și coordonatoarea Știri Bihor (stiribihor.info), unde semnează și verifică materialele publicate. A gestionat comunicarea unora dintre cele mai importante proiecte de dezvoltare din Bihor, finanțate din fonduri europene.
ARTICOLE SIMILARE
- Publicitate -spot_img

Articole Populare

- Publicitate -spot_img