Visit Oradea și Primăria Municipiului Oradea anunță spectacolul ce va fi organizat în Piața Unirii în Noaptea de Revelion 2025. Astfel, începând cu ora 22:00, DJ Andrew Dum va transforma noaptea într-o experiență electrizantă cu un DJ set live plin de energie. Renumit pentru mixurile sale inovatoare și stilul captivant, Andrew Dum promite să țină publicul în mișcare cu un set dinamic, perfect pentru o noapte de neuitat. Ritmuri electrizante, mixuri antrenante și o atmosferă plină de energie vă vor ține în mișcare până la miezul nopții.

La trecerea dintre ani, cerul va fi luminat de un spectacol fascinant de artificii, sincronizat cu o coloană sonoră dinamică. Acest moment special va celebra începutul noului an, fiind punctul culminant al serii.
Pe parcursul serii, cei prezenți se vor putea delecta cu o selecție diversificată de băuturi reci sau calde, la cele 2 baruri care vor fi amplasate în Piața Unirii. De asemenea, și roata panoramică va funcționa în noaptea de Revelion. De altfel, aceasta se va afla la dispoziția orădenilor până în data de 2 ianuarie 2025.
Citește și
- Un cablu electric defect, cauza probabilă a incendiului mortal din Oradea, de vineri. Două apartamente vecine, afectate
- OTL scoate la licitație cinci autovehicule pe 3 septembrie, de la ora 10:00. Licitația are loc pe strada Atelierelor nr. 12
- Unde ieșim în Oradea? Ghidul 27–30 august: teatru, concerte, filme și evenimente
- Primarul Oradiei a publicat pe 26 august imagini cu adolescenți care forțează aparatele de joacă din Parcul 1 Decembrie





